Cererea de locuinţe transformă anul 2020 într-unul record pentru piaţa rezidenţială, în ciuda pandemiei

Autor: Bogdan Alecu 25.11.2020

Piaţa rezidenţială locală a debutat în 2020 în cel mai bun moment al său din istoria modernă a sectorului de profil l Rezultatele bune din ultimele patru luni au făcut ca în primele nouă luni ale acestui an să se înregistreze o scădere de doar 0,36% a numărului de tranzacţii încheiate la nivel naţional, în ciuda celor două luni de blocaj din timpul primăverii şi contextului general cauzat de pandemia de COVID-19.

Tranzacţiile au atins noi valori re­cord în anumite pieţe rezi­den­ţiale regionale, cu grade ge­ne­rale de absorbţie de peste 80%, în medie, până la fina­liza­rea proiectelor. În tot acest timp, acce­sibilitatea (numărul de salarii medii din care poate fi cumpărat un apartament) s-a men­ţinut la cel mai favorabil nivel din ultimii 14 ani, într-un context în care salariul mediu pe eco­nomie a continuat să crească, iar pre­ţurile s-au majo­rat cu doar 5,8% în Bucu­reşti, conform datelor companiei de consul­tanţă imobiliară SVN România.

„În luna august a acestui an erau ne­ce­sari aproxi­ma­tiv 8,3 ani sau sub 100 de sa­larii me­dii pe eco­nomie la ni­vel naţional (677 de euro) pen­tru achiziţio­na­rea unui apar­ta­ment nou cu două ca­mere în Bucu­reşti (50 de metri suprafaţă utilă, 1.350 eu­ro/me­trul pă­trat util). Com­pa­rativ, în 2008, în mo­mentul de vârf al pieţei din acea perioadă, erau ne­cesare nu mai puţin de 393 de salarii medii pe economie pentru achi­ziţionarea unui apar­tament nou în Bucureşti, sau o perioadă de aproape 33 de ani, potrivit calculelor SVN România“, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN România.

În acest context, numărul de tranzacţii imobiliare încheiate la nivel naţional s-a majorat cu 14,6% în luna ianuarie şi cu 21,5% în luna februarie comparativ cu lu­ni­le similare din 2019.

Trimestrul al treilea din 2020 a adus re­zul­tate relativ constante comparativ cu perioa­da iulie-septembrie 2019, înregis­trân­du-se un uşor plus de 0,75% al numărului de tranzacţii încheiate la nivel naţional, po­tri­vit datelor ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) centra­liza­te de SVN România.

„Piaţa rezidenţială din Bucureşti a avut o evoluţie pozitivă în 2020, mai ales dacă luăm în calcul contextul dificil prin care tre­cem de la declanşarea pandemiei de COVID-19. Date­le SVN România arată că în acest an am pu­tea înregistra noi recorduri de livrări, atât în Bucureşti şi împrejurimi, cu un nivel de apro­xi­mativ 16.000 de noi lo­cu­in­ţe (8% faţă de nivelul din 2019), cât şi în alte pieţe regionale de mari dimensiuni, pre­cum Cluj - Napoca, Constanţa şi Timi­şoa­ra. Dezvoltatorii au men­ţinut ritmul de con­struc­ţie la o cotă foar­te ridicată, în principal da­to­rită unul nivel de precontractare satis­fă­că­tor al locu­in­ţelor cu ter­mene de predare în 2020. Datele noastre ara­tă că în Bucureşti s-a înre­gis­trat un ritm me­diu de absorbţie de aproxi­ma­tiv 70% - 75% până la finalizarea con­strucţiilor“, a spus Andrei Sârbu.

Primul semestru al acestui an a fost de altfel cel mai bun din ultimii ani în ceea ce pri­veşte livrările de noi locuinţe în Capitală şi îm­prejurimi. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că peste 8.500 de noi uni­tăţi re­zidenţiale au fost predate de dez­vol­ta­tori în primele şase luni din acest an, în creş­tere cu peste 32% comparativ cu perioa­da similară din 2019.

Datele SVN Romania arata că peste 16.000 de noi locuinţe ar putea fi livrate în 2020 în Bucureşti şi împrejurimi, urmând să se stabilească astfel un nou record absolut în ceea ce priveşte numărul de apartamente şi case predate într-un an în cea mai mare piaţă rezidenţială a ţării.

Pandemia de COVID-19 s-a declanşat, din acest punct de vedere, într-un moment fa­vo­rabil pentru piaţa rezidenţială locală. Cele două luni de restricţii de circulaţie din timpul Stării de Urgenţă au avut un impact semnificativ asupra rezultatelor înregistrate.

În ciuda scăderii numărului de tran­zac­ţii la nivel naţional, 2019 poate fi considerat cel mai bun an din istoria modernă a pieţei da­to­ri­tă noului record de livrări, bazat în prin­cipal pe rezultatele înregistrate în ma­rile pie­ţe re­zi­denţiale din România, precum re­giu­nea Bu­cureşti - Ilfov, Cluj-Napoca, Braşov, Con­stan­ţa, Timi­şoara, Iaşi, Sibiu, Oradea, Pi­teşti şi Craio­va - de altfel, gra­dele de ab­sorb­ţie a lo­cuinţelor predate în aceste oraşe s-a men­ţi­nut foarte ridicat pe parcursul anului anterior.

Anul 2019 a fost de altfel, după cum SVN România a estimat în raportul anual de piaţă anterior, cel mai bun an din istoria modernă a pieţei rezidenţiale bucureştene, 14.832 de locuinţe au fost predate în oraş şi împrejurimi, comparativ cu nivelul de 14.000 estimat de SVN la începutul lui 2019, sta­bi­lindu-se astfel un nou record, în creştere cu 31,6% comparativ cu rezultatul din 2018.

Cel mai important factor care ar putea influenţa negativ în 2020 livrările de lo­cu­inţe din cea mai mare piaţă rezidenţială a ţării este reprezentat de către pandemia de COVID-19 şi de eventualele schimbări pe care ultimele două luni ale anului le-ar putea aduce din acest punct de vedere.

Înregistrarea nivelului preconizat de li­vrări ar urma să se traducă printr-o majorare a ofertei de aproximativ 10% comparativ cu 2019, cel mai bun an din istorie. Adiţional ce­lor peste 16.000 de locuinţe care ar putea fi pre­date în acest an în Bucureşti şi împre­ju­rimi, alte aproape 9.000 de apartamente şi ca­se se află în diferite stadii de dezvoltare şi ar ur­ma să fie finalizate în 2021 potrivit terme­ne­lor iniţiale anunţate de dezvoltatori şi rit­mu­rilor de construcţie observate în piaţă.

Ritmul de construcţie al acestor proiecte va fi cel mai puternic influenţat de criza sanitară actuală şi repercusiunile sale economice şi sociale. 2021 ar urma, în acest context, să aducă o reducere a volumului de locuinţe noi finalizate în Bucureşti şi împrejurimi, apetitul investitorilor pentru demararea de noi investiţii fiind, în medie, mai redus comparativ cu începutul acestui an.

Adiţional unităţilor programate spre livrare în 2021, alte peste 10.000 de locuinţe se află în acest moment în diferite stadii de planificare, dezvoltarea acestor proiecte sau faze ale proiectelor existente urmând a fi influnţată decisiv de evoluţia macroeconomică şi sanitară şi de ritmurile de absorbţie ale locuinţelor aflate în construcţie în acest moment.

Toate pieţele regionale de mari dimensiuni din România au înregistrat creşteri ale tranzacţiilor cu imobile în primele 10 luni din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019. Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Sibiu sau Timiş au avut evoluţii pozitive, potrivit datelo SVN Romania.

„Cluj - Napoca se menţine a doua piaţă rezidenţială a ţării, cu peste 7.500 de locuinţe livrate anual în oraş şi împrejurimi. Segmentul middle market, caracterizat de proiecte mixte sau amplasate în zone bune ale oraşului s-a dezvoltat vertiginos în 2020, gradele generale de aborbţie fiind de peste 90%. Floreştiul, poate cea mai dezvoltată suburbie din România, continuă să atragă anual predarea a mii de locuinţe, în timp ce dezvoltarea mai amplă din Apahida şi Baciu începe să prindă contur“, a subliniat Andrei Sârbu.

Preţurile din Cluj - Napoca au înregistrat cea mai mare majorare la nivel naţional, de aproape 10% în ultimele 12 luni, în timp ce datele ANCPI arată că numărul de tranzacţii cu imobile a crescut la nivel judeţean cu peste 20% în primele 10 luni.

 

Cosmopolis mizează pe vile în 2021

 

Opus Land, dezvoltatorul care construieşte proiectul Cosmopolis, are în plan să accelereze construcţia de vile, în condiţiile în care cererea pentru acestea a explodat în 2020.

„Nu putem construi vile câte vindem. Ne-am propus să accelerăm construcţia de vile şi să finalizăm în 2021 cu până la 30% mai multe unităţi de acest tip. Chiar dacă următoarele luni pot fi dificile, în special datorită contextului sanitar, suntem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia din 2021, ţinând cont mai ales de validarea acordată în acest an de către piaţă, prin prisma rezultatelor înregistrate. Faptul că avem un concept integrat, cu multe zone dedicate vilelor, cu multe spaţii verzi şi grădini proprii pentru fiecare vilă a făcut ca cererea pentru acestea să crească semnificativ în 2020. Iar locuitorii din cadrul proiectului au trecut mai bine peste perioada de lockdown din primăvară, tocmai datorită multitudinii de opţiuni de petrecere a timpului liber, datorită facilităţilor şi spaţiilor verzi“, a explicat Gabriel Voicu, Condominium Sales Director SVN România şi Project Manager Cosmopolis.

În 2020 au fost cumpărate aproximativ 17 hectare de teren care se adaugă astfel suprafeţei disponibile pentru continuarea dezvoltării Cosmopolis. 

Dezvoltatorul va încheia anul cu peste 4.100 de locuinţe finalizate în cadrul Cosmopolis, după livrarea a încă 500 de unităţi locative în 2020. Comunitatea a depăşit deja 10.000 de locuitori şi considerăm că proiectul Cosmopolis reprezintă un model de dezvoltare urbană.

Dacă se va menţine ritmul actual, dezvoltarea Cosmopolis va continua până în 2033, când se va ajunge la peste 12.000 de locuinţe finalizate şi o comunitate de aproximativ 30.000 de persoane, comparabilă cu cea a multor oraşe din România.