ZF Digital Summit ’20. George Zhang, CEO Huawei România: Politicile transparente sunt foarte importante pentru ca operatorii şi toată industria de telecom să se concentreze la viitor

Autori: Alexandra Cepăreanu , Alex Ciutacu 27.11.2020

„Conexiunea la reţelele de comunicaţii este cel mai important lucru mai ales astăzi, când toată lumea se poate conecta de acasă, de la muncă, de oriunde, deoarece România stă foarte bine la acest capitol.“

În contextul creat de pandemia de COVID-19, operatorii şi companiile active în sectorul de telecomunicaţii trebuie să se concentreze la dezvoltarea industriei şi au nevoie de politici guvernamentale transparente, a spus George Zhang, CEO Huawei România, în cadrul videoconferinţei ZF Digital Summit ‘20.

„Industria de telecom lucrează în condiţii de competitivtate ridicată, guvernul lasă destulă libertate pentru industrie să crească, iar industria de IT&C contribuie la conectarea oamenilor la internet. Considerăm că politicile transparente sunt foarte importante. Fără acestea, sectorul privat va fi îngrijorat referitor la viitor, în loc să se concentreze pe ce are de făcut“, a spus executivul subsidiarei locale a gigantului Huawei din China.