Companiile din industria de expoziţii, târguri şi conferinţe cer autorităţilor să ia măsuri pentru a le asigura supravieţuirea.”Avem activitatea suspendată total de la mijlocul lunii martie”

Autor: Roxana Rosu 27.11.2020

Companiile din industria de expoziţii şi târguri, conferinţe şi congrese au trimis o scrisoare deschisă către Preşedinţie, Guvern şi Parlament prin care solicit autorităţilor statului să caute soluţii pentru a asigura supravieţuirea firmelor din acest domeniu şi menţinerea forţei de muncă, în condiţiile în care pandemia a afectat puternic acest sector..

”Firmele care activează în domeniul organizării de expoziţii, târguri, conferinţe şi congrese au activitatea suspendată total, începand cu mijlocul lunii martie. Dacă în alte domenii gen HORECA s-au prestat, parţial sau total, activităţile de bază ale companiilor, în acest domeniu activitatea a fost complet interzisă, cifra de afaceri fiind, în acesta perioadă, practic zero, fără speranţe de modificare în perioada următoare”, se arată în scrisoare.

Companiile subliniază că anularea sau amânarea evenimentelor au avut efect de domino pentru multe sectoare industriale.

”Industria de expoziţii şi târguri profesionale, conferinţe şi congrese contribuie la dezvoltarea economiei locale prin crearea de oportunităţi de afaceri pentru firmele românesti, fiind un catalizator al dezvoltării relaţiilor de afaceri şi al implementării de inovaţii şi tehnologii noi în economia românească, cu rolul de a-i creşte productivitatea şi competitivitatea pe plan international”.

Expoziţiile şi conferinţele specializate sunt indispensabile pentru companiile şi IMM-urile româneşti, care reprezintă coloana vertebrală a economiei şi trebuie tratate cu mare importanţă de către guvern şi instituţiile de stat, spune reprezentanţii companiilor din domeniu.

De asemenea, expoziţiile, conferinţele şi târgurile profesionale oferă un impuls puternic pentru întreaga economie locală: constructori de standuri, furnizori de echipamente audio-video, agenţii de publicitate, hoteluri, restaurante, comerţ cu amănuntul şi multe altele.

Scrisoarea este semnată de companii precum Romexpo,  Euroexpo Fairs, Universum Expo,  Premium Expo,  Premium Expo, dar şi de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, Asociaţia Patronală a Prelucrătorilor de Mase Plastice şi alţii.