1 Decembrie 2020, 102 ani de la Marea Unire. România de astăzi în Europa şi în lume în 102 indicatori. Cum poate recupera România decalajele. Ţara trebuie condusă la fel ca o întreprindere care se doreşte să fie eficientă, iar statul trebuie să se comporte ca un investitor eficient?

Autor: Miruna Diaconu 01.12.2020

Ziarul Financiar marchează aniversarea a 102 ani de la Marea Unire prin 102 indicatori legaţi de poziţia României în Uniunea Europeană sau în lume, pentru a vedea atât punctele forte ale ţării noastre, cât şi punctele mai puţin bune.

România a ajuns la aniversarea cu numărul 102 a Marii Uniri într-un an în care ţara noastră se confruntă cu una dintre cele mai dificile crize din istoria recentă ca urmare a efectelor econo­mice, medicale şi sociale ale pandemiei de COVID-19. România a intrat în această criză atât cu avantaje faţă de alte ţări, dar şi cu puncte slabe care situează ţara noastră în urma multor state din Uniunea Europeană.

Totuşi, cum ar putea România recupera aceste decalaje? Dumitru Miron, profesor la Academia de Studii Economie, este de păre­re că decalajele pe care România le-a acu­mu­lat vor putea fi recuperate într-un termen la fel de lung cu cel în care s-au adunat.