Laurenţiu Luca, Synevo România: “La 22 de ani timpul parcă trecea altfel. Eram plin de speranţe şi aveam încredere că societatea o să se îndrepte în direcţia pe care noi, tinerii de atunci, o doream.”

Ziarul Financiar 27.12.2020

„Trebuie să recunosc, a trecut ceva timp de atunci, de la vârsta de 22 de ani. Întreaga perioadă a fost una plină de visuri, atât personale, cât şi profesionale. Timpul parcă trecea altfel. Societatea românească era în plină dezvoltare, cu multe orizonturi care se deschideau. Eram plin de speranţe şi aveam încredere că societatea o să se îndrepte în direcţia pe care noi, tinerii de atunci, o doream. Aveam elanul specific vârstei şi ştiam că vreau să pun umărul la construirea ei. Această vârstă frumoasă a trecut cu repeziciune, mai ales gândind acum retrospectiv.

În acea perioadă eram tânăr student la medicină, plin de idealuri profesionale, mai ales după ce am luat contact cu specialităţile chirurgicale. Aproape toţi colegii de generaţie ne visam într-o sală de operaţie, salvând vieţi. Voiam să fim decisivi şi importanţi în tratarea bolilor şi îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor. Tot în acea perioadă am descoperit domeniul farmaceutic, acceptând o slujbă part-time în acest sens. Am reuşit să combin cele două activităţi, iar după terminarea facultăţii am continuat în businessul medical, unde, prin activităţile desfăşurate, reuşesc să influenţez şi azi în bine sănătatea oamenilor.

În general, vieţile oamenilor sunt afectate şi influenţate de această pandemie. Prin urmare şi businessurile suferă. Este o realitate pe care trebuie să o acceptăm, atât ca persoane, cât şi ca profesionişti. Numai aşa putem dezvolta scenarii şi acţiuni care să îmbunătăţească accesul pacienţilor la servicii medicale, într-un mod apropiat de normalitate.

Cred că businessurile care oferă normalitate şi predictibilitate vor supravieţui şi vor ieşi mai puternice din această criză mondială.“