Schimbări la vârful Credit Suisse: Noul preşedinte, Antonio Horta-Osorio, a fost numit în ziua în care compania a dezvăluit că se confruntă cu o amendă de 680 de milioane de dolari în SUA

Autor: Eduard Ivanovici 01.12.2020

Credit Suisse l-a numit în funcţia de preşedinte pe Antonio Horta-Osorio, CEO al grupului Lloyds – cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie –, banca elveţiană sperând să treacă astfel peste efectele generate de criza coronavirusului, scrie Financial Times.

Actualul preşedinte al Credit Suisse – Urs Rohner – a declarat că Horta-Osorio, 56 de ani, este un „profesionist recunoscut”, cu un „set impresionant de realizări”. Anunţul vine la doar patru luni după ce creditorul elveţian a lansat un plan de restructurare, sub conducerea CEO-ului Thomas Gottstein, care a fost numit în funcţie la începutul lui 2020.

Urs Rohner a lucrat timp de 12 ani la Credit Suisse, însă ultimul lui mandat a fost marcat de un val de controverse, numind aici un scandal de spionaj care a fost dezvăluit în primele luni ale anului.

Ultimele schimbări vor reduce costurile şi vor îmbunătăţi nivelul de eficienţă, banca urmând să economisească anual 400 de milioane de franci elveţieni până în 2022.

Credit Suisse a declarat că se confruntă cu o amendă în valoare de 680 de milioane de dolari în Statele Unite din cauza unor titluri garantate cu ipoteci, emise în 2007. Banca a anunţat că va contesta vehement acuzaţiile.

Numirea lui Horta-Osorio vine la o zi după ce Lloyds Group l-a numit în funcţia de CEO pe Charlie Nunn, fostul şeful al diviziei de administrate a averilor şi personal banking al HSBC, cea mai mare bancă din Europa. Portughezul va deveni astfel primul director non-elveţian din istoria Credit Suisse. Deşi nu vorbeşte germana, bancherul este fluent în franceză şi italiană, două dintre principalele limbi din Elveţia.