Afacerile producătorului de carne de pasăre Safir Vaslui au crescut cu 6%, la peste 170 mil. lei

Autor: Laurentiu Cotu 02.12.2020

Producătorul de carne de pasăre Safir, care deţine brandurile Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc şi Fomică, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 170 mil. lei (35,9 mil. euro), în creştere cu aproximativ 6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a avut în 2019 un profit net de aproximativ 671.000 de lei (142.000 de euro), de 7,5 ori mai mic faţă de anul precedent, când producătorul vasluian de carne de pasăre a realizat un câştig net de peste 5 mil. lei (1,1 mil. euro), arată datele publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 425 de angajaţi.