ZF Live. Marius Chiriţă, cofondator al platformei Ziora şi Lucian Rotar, investitor Ziora, aplicaţia care înlocuieşte caietul de programări din centrele de înfrumuseţare, vrea să acopere în următorul an 10% din piaţa saloanelor de beauty

Autor: Alexandra Matei 03.12.2020

 Targetul pentru anul următor este atingerea unui număr de 3.000 de clienţi în zona saloanelor de beauty ♦ În domeniul medical şi cel auto, abordat recent de Ziora, se aşteaptă 1.000, respectiv 500 de clienţi ♦ Atingerea acestor obiective ar putea genera o cifră de afaceri de peste 150.000 de euro în 2021.

Aplicaţia Ziora, care vine în sprijinul clienţilor saloanelor de înfrumuseţare, wellness & spa, îşi propune să se extindă atât pe piaţa saloanelor de beauty, cât şi pe piaţa de servicii medicale şi pe piaţa service-urilor auto. În 2019, au existat circa 200.000 de programări realizate prin intermediul Ziora, iar anul acesta se aşteaptă cel puţin 250.000 de programări online.

„Ziora rezolvă o problemă în special pe partea centrelor de beauty, wellness & spa şi am reuşit să rezolvăm, totodată, conexiunea între prestatorii de servicii beauty, freelanceri, distribuitori şi clienţii finali. Ne-am dorit să ne bucurăm de succesul pe care îl are Ziora pe plan naţional şi am considerat că putem veni şi în spriinul situaţiei cu care ne confruntăm în momentul de faţă. Ziora este o aplicaţie care se pliază pe orice domeniu şi am considerat că o putem introduce în domeniul medical, având deja clienţi existenţi în această zonă. Ideea a pornit de la faptul că atunci când clientul vrea să-şi facă o programare pentru testul covid-19, automat se loveşte de acea aşteptare în call center”, a declarat Marius Chiriţă, unul dintre cofondatorii aplicaţiei Ziora, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.