eMAG investeşte 3 mil. lei într-un program care sprijină retailerii offline să îşi digitalizeze businessul

Autor: Cristina Bellu 03.12.2020

eMAG, cel mai puternic retailer online din România, lansează un program prin care vrea să sprijine retailerii din segmentul offline să îşi digitalizeze afacerea. Astfel, cei care se vor lista pe platforma eMAG Marketplace şi sunt eligibili pentru program, vor primi un pachet de beneficii care include comision zero, un credit de 1.000 de lei pentru promovare digitală pe eMAG, prin eMAG Ads, şi suport pentru operaţiunile logistice de pick, pack&ship, valoarea totală a beneficiilor acordate ajungând la 3 milioane de lei.

„În ultimele luni am asistat la o transformare a societăţii, care a evidenţiat nevoia de a accelera procesul de digitalizare. Economia digitală contribuie la PIB-ul ţării cu peste 6% şi poate creşte mult mai mult, dacă va fi susţinută prin investiţii”, spune Florin Filote, vicepreşedinte eMAG.

Programul se adresează magazinelor care se bazează exclusiv pe traficul pietonal şi pune la dispoziţie informaţii, tehnologie, acces la clienţi în întreaga ţară, dar şi un pachet de beneficii pentru următoarele 16 luni.

„Ne aşteptăm ca efectele pozitive ale acestui program să aibă impact la nivelul întregii economii”, adaugă Florin Filote.

Concret, în prima etapă, magazinele offline care se vor înrola în platformă vor fi scutite de la plata comisioanelor la vânzare, până pe 31 martie 2021. Pentru a se familiariza cu platforma şi pentru a învăţa cum pot face tranziţia către online, vor avea la dispoziţie, timp de trei luni după data listării, un consultant dedicat, pregătit să le ofere recomandări personalizate. Tot în această fază de calibrare a strategiei de dezvoltare online, noii parteneri vor primi gratuit un credit de 1.000 de lei pentru eMAG Ads, pe care îl pot folosi pentru a-şi promova produsele pe eMAG. Creditul va fi valabil timp de patru luni din momentul în care este activat contul din eMAG Marketplace.

În cea de-a doua etapă, care începe în aprilie 2021, sellerii vor beneficia gratuit, timp de un an, până la data de 31 martie 2022, de serviciile de serviciile de Pick, Pack and Ship (preluare, împachetare şi expediere), disponibile prin Fulfilment by eMAG, serviciul prin care eMAG preia şi gestionează toate operaţiunile logistice, livrând produsul comandat până la clientul final. Astfel, principala responsabilitate a sellerilor va fi de a lista produsele în platformă şi de a le livra în depozitul eMAG. În această fază, sellerii vor achita doar serviciul de depozitare şi, respectiv, comisionul la vanzare, conform grilei standard.

În plus, sellerii vor avea acces oricând la materialele de e-learning din biblioteca virtuală eMAG Academy. Acolo au la dispoziţie peste 1.600 de minute de conţinut video, dar şi articole cu informaţii utile despre platformă şi cu recomandări pentru creşterea vânzărilor online.  

Pentru a se înscrie în program, o companie trebuie să se listeze pe eMAG Marketplace începând cu data de 3 decembrie 2020, iar până la listarea pe eMAG Marketplace să nu fi realizat niciodată vânzări prin intermediul unui canal online (vânzare de bunuri sau servicii prin intermediul tranzacţiilor electronice efectuate prin internet sau prin alte reţele mediate de calculator); nu a avut niciodată calitatea de seller pe eMAG Marketplace nici direct, nici prin afiliaţi, anterior datei de 3 decembrie 2020, iar societatea a fost înfiinţată înainte de 1 ianuarie 2020.