Au început înscrierile pentru granturile pentru investiţii de până la 200.000 de euro. Mai mult de 200 de companii au aplicat în primele două ore

Autor: Ramona Cornea 03.12.2020

Sesiunea de înscrieri pentru granturile de investiţii prin care IMM-urile pot obţine o finanţare cuprinsă între 50.000 de euro şi 20.000 de euro a început astăzi, de la ora 10.00. Spre deosebire de celelalte linii de granturi acordate antreprenorilor, respectiv cea a microgranturilor de 2.000 de euro şi cea pentru granturile de lucru, când aplicaţiile din primele ore au fost de ordinul miilor, pentru investiţii s-au înscris circa 210 companii pe platforma Ministerului Economiei în primele două ore de la deschiderea sesiunii de înscriere.

Prima companie care s-a înscris pentru un grant pentru investiţii a fost Ara View, o firmă din localitatea Ucea de Jos, judeţul Braşov, care se ocupă cu producţia şi conservarea cărnii. Compania a fost înfiinţată în 2014 şi a avut o cifră de afaceri de 36,2 mil. lei în 2019, în scădere cu aproape 5% comparativ cu anul precedent şi un profit net de peste 3 mil. lei, aproape dublu comparativ cu 2018, conform datelor de pe platforma financiară confidas.ro. Anul trecut, Ara View a avut un număr mediu de 84 de angajaţi.

De asemenea, compania a mai aplicat pentru finanţare prin programul IMM Invest, însă statusul cererii depuse este de ”trimis la bancă”, conform confidas.ro.

A doua companie care a aplicat pe platforma Ministerului Economiei pentru un grant pentru investiţii este Petronas Cloth Decoration, o firmă din Prahova care se ocupă cu fabricarea altor articole textile. Compania a avut un număr mediu de 20 de angajaţi în 2019, o cifră de afaceri de peste 3,4 milioane de lei, în creştere cu mai mult de 14% comparativ cu anul precedent şi un profit net de aproape 1,6 mil. lei, în creştere cu 53% faţă de 2018.

Formularul electronic de înscriere pentru granturile pentru investiţii va fi activ în perioada 3 decembrie 2020, ora 10.00 - 29 ianuarie 2021, ora 20.00. Plăţile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023, conform Ministerului Economiei.

Bugetul total alocat măsurii este în valoare totală de 550 mil. euro (2.661.725.000 lei), dintre care 415,87 mil. euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 şi 62,38 mil. euro cofinanţare de la bugetul de stat şi 71,74 mil. euro contribuţia proprie. Ministerul Economiei estimează că banii vor fi suficienţi pentru un număr de 3.000 de beneficiari.

Domeniile de investiţii susţinute din fonduri externe nerambursabile şi din cofinanţarea bugetului de stat în cadrul prezentei măsuri includ:

a) industria alimentară, panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuţie şi ambalare;

b) industria auto şi servicii specifice auto, inclusiv servicii de reparaţii şi spălătorii auto şi altele asemenea;

c) energie şi echipamente/tehnologii/utilaje pentru eficienţă energetică;

d) construcţii, materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii;