Descoperă România. Destinaţii altfel. Două case de oaspeţi au fost construite după investiţii de sute de mii de euro de către antreprenori care au reuşit să îmbine tradiţionalul cu modernul

Autor: Miruna Diaconu 19.12.2020


Antreprenorii au investit sute de mii de euro, dar şi mult timp pentru a aduce traiul de altădată în zilele noastre. Loft Chalet, care se află în satul Mănăstirea Humorului, din judeţul Suceava, şi Satul Banului, aflat în localitatea cu acelaşi nume, din judeţul Prahova, sunt pariurile antreprenoriale a două familii care au vrut să se întoarcă la rădăcini.

Loft Chalet este o casă de oaspeţi, la 5 km de oraşul Gura Humorului, construită pe fundaţia unei case vechi. Proprietarii, Andreea şi Cristian Moroşan, au investit circa 260.000 de euro în proiect.

„Noi am stat în Bucureşti până în 2017 şi apoi ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne facem o casă de vacanţă în zonă. Cristian avea terenul şi exista o casă veche de peste 100 de ani aici. Am folosit structura veche şi am construit peste, am făcut o reconversie. Estimările noastre privind costurile nu au fost corecte, dar a fost vina noastră, investiţia fiind de trei ori mai mare decât ne-am fi aşteptat“, spune Andreea Moroşan, proprietara Loft Chalet.