Formarea coaliţiei de guvernare: USR uită că PNL poate face guvern şi cu PSD. I s-ar spune guvern de “uniune naţională” şi cu asta basta. În fond, Germania experimentează, de ani de zile, guvernarea dintre CDU (dreapta) şi SPD (socialişti)

Autor: Iulian Anghel 13.12.2020

USR/Plus va merge la consultările de luni cu preşedintele Klaus Iohannis cu propria-i propunere de premier. Însă, să pretinzi că, la 15% cât ai luat în alegeri, trebuie să conduci guvernul, este de râs. Este adevărat că PNL nu a luat caimacul, dar este la o diferenţă mică de PSD. În aceeaşi vreme, PNL are cu 67% mai mulţi parlamentari decât USR/Plus. Să pretinzi să conduci Parlamentul, în aceste condiţii, este din nou de râsul lumii.

Este limpede că în disputa pentru cine să conducă guvernul, Camera Deputaţilor sau Senatul (dispută care a dus la blocarea negocierilor pentru formarea guvernului, începute sâmbătă) se joacă nişte destine politice individuale - în principal cel al lui Ludovic Orban şi cel al lui Dan Barna. Aceste discuţii sunt, prin urmare, tensionate, dar sunt fireşti – nu este om pe pământ fără orgoliu şi fără ţintă. Ele trebuie luate ca atare, dar atenţia generală nu trebuie să se îndrepte spre ele, ci spre programul de guvernare.

Este de preferat ca discuţiile să se lungească, dar, la final, să iasă un program care să poată fi pus în aplicare, pentru că va fi unul pentru patru ani.

Este de preferat ca bugetul pentru 2021 să fie aprobat în primăvară - este de preferat unui buget făcut pe genunchi din care să tragă ca vulturii de un hoit şi ministerele PNL şi cele ale USR şi cele ale UDMR.

PSD a susţinut, în campanie, că PNL nu prezintă bugetul pentru că are intenţia de a majora taxele. Dar nu a spus nicio clipă că bugetul din ultimul lor an de guvernare (2019) a fost aprobat de Parlament abia în luna martie – şi nu erau nici alegeri, nu era vreo criză. Şi atunci şi acum e aceeaşi poveste: guri multe de hrănit şi bani puţini.

Şi nu mai poţi hrăni aceste guri cu un ou amestecat cu jumătate de kilogram de mălai, după ce le-ai obişnuit cu salam de Sibiu.

Este adevărat că, în anul ce vine, spre deosebire de 2019, viitorul ministru de finanţe are liber la împrumuturi. Dar 20-25 de miliarde de euro împrumuturi anul aceasta, 20-25 de miliarde de euro în anul ce vine – ai vândut ţara la amanet în câţiva ani. Ce, credeţi că experienţa Greciei de acum un deceniu nu se poate repeta şi aici?

De aceea, încă din anul ce vine, deficitul bugetar trebuie redus semnificativ (spun economiştii) – măcar la 6-7% din PIB, de la 9-10%, în acest an.

Dar cum să o faci când, pe reţelele de socializare (unde s-a mutat dezbaterea publică, odată cu pandemia), lideri ai USR se laudă că ei le vor strânge liberalilor deştele la uşă până ce le vor sări ochii din cap şi vor accepta eliminarea impozitului pe venit, nu doar pentru salariul minim brut pe economie, ci pentru toate salariile până la nivelul salariului minim pe economie?

Toate problemele trebuie discutate punct cu punct şi analizate şi nu în orb – mai pui tu, mai las eu!

Aşa că este de preferat ca această coaliţie să cadă de acord, într-o vreme mai lungă, chiar dacă Moş Crăciun nu va veni cu un nou guvern, decât să avem un guvern de dragul de avea un guvern. În fond, guvern de azi funcţionează înt-un picior de peste un an de zile. O mai poate duce aşa o lună două.

În Germania, în ultimele trei legislaturi, negocierea programului de guvernare a durat luni de zile.

În Olanda, după ultimele alegeri, realizarea unei coaliţii a ţinut vreo cinci luni, dacă nu mă înşel. Dar, când programul a fost stabilit, acesta a fost respectat de toţi, până la ultima literă, şi nimeni nu i-a mai dat cu tigaia în cap altuia.

Urmăresc de multă vreme politica din Germania. Nu l-am auzit pe vreun lider al SPD s-o înjure pe Angela Merkel.

Este de preferat, aşadar, să nu avem  guvern nou de Anul Nou, deci nici buget, decât să avem o înţelegere proastă căreia va începe să-i crape cusăturile peste câteva luni.

Şi, dacă nu şi nu, este de preferat o înţelegere cu PSD nesfârşitelor COCOPOURI şi COCPAURI din vreme guvernării CDR.