Poliţia de Frontieră Română a achiziţionat 3.000 de camere portabile, ce ajută la captarea de probe obiective, necesare în procedurile judiciare, dezvoltate de Motorola Solutions

Autor: Alexandra Cepăreanu 14.12.2020

Poliţia de Frontieră Română a investit în aproximativ 3.000 de camere portabile VB400 de la compania americană Motorola Solutions, cel mai mare furnizor de soluţii pentru comunicaţii în situaţii de urgenţă şi pentru asigurarea siguranţei naţionale la nivel global.

„Acestea vor fi folosite de agenţi împreună cu software-ul VideoManager de gestionare a probelor”, au transmis reprezentanţii companiei americane într-un comunicat de presă.

Poliţia de Frontieră a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de persoane la punctele de trecere a frontierei. Astfel, potrivit raportului de activitate pe 2019, publicat de Poliţia de Frontieră Română, numărul acestora a crescut cu peste 10% în 2019, faţă de anul precedent, şi au fost constatate 19.384 de fapte ilegale, inclusiv trecerea ilegală a frontierei, contrabandă şi fraudă vamală.

„Este o prioritate pentru instituţia noastră ca, în timpul misiunilor specifice de control la graniţele ţării, atât ofiţerul care aplică legea, cât şi cetăţeanul care trece legal frontiera, să se simtă protejaţi şi respectaţi. Noile camere portabile vor face dovada faptului că ofiţerul de la poliţia de frontieră are o conduită impecabilă când gestionează situaţia, iar persoanele care trec graniţa se vor simţi protejate”, a spus chestorul Liviu Bute, Împuternicit Inspector General al Poliţiei de Frontieră Române.

Camera portabilă VB400 Motorola Solutions are o durată de viaţă a bateriei de până la 12 ore, cu un obiectiv 1080p HD wide-angle. De asemenea, camera transmite în direct din către VideoManager, care permite un răspuns rapid al echipei din camera de control.

Utilizatorii pot folosi camera portabilă pentru înregistrări sau captare de imagini - cu valoare de probă în cazuri de urmărire penală.

„Clienţii ne spun că tehnologia camerelor portabile s-a dovedit a fi un instrument de nepreţuit pentru ofiţerii din prima linie, pentru o mai bună transparenţă. Ajută la stabilirea responsabilităţii tuturor părţilor implicate prin captarea de probe obiective, necesare în procedurile judiciare”, a spus Michael Kaae, vicepreşedinte regional Europa în cadrul Motorola Solutions.