Start la vaccinare în SUA: O asistentă de la ATI devine primul american care beneficiază de vaccinul Pfizer-BioNTech

Autor: Laura Buciu 14.12.2020

O asistentă de la Terapie Intensivă este primul american care a fost vaccinat cu serul Pfizer/BioNTech. Vaccinarea a început, luni, în statul New York, potrivit Reuters.

Sandra Lindsay este asistentă la Terapie Intensivă la un spital din New York şi a devenit, luni, primul cetăţean american care s-a vaccinat cu serul Pfizer/BioNTech.

Sandra Lindsay a primit vaccinul la Centrul Medical Evreiesc, potrivit guvernatorului Andrew Coumo.

Preşedintele SUA în exerciţiu, Donald Trump, a reacţionat, după administrarea primului vaccin în SUA.

„Primul vaccin administrat. Felicitări, SUA! Felicitări Planetei”, a scris Trump pe Twitter.

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a acordat o autorizaţie de utilizare de urgenţă a vaccinului, dezvoltată de Pfizer şi BioNTech, care s-a dovedit a avea 95% eficienţă în prevenirea bolii, într-un studiu în stadiu târziu.

Conform FDA, vaccinul poate fi administrat persoanelor cu vârsta de 16 ani şi peste.

Cazurile sunt în creştere în Statele Unite, iar până sâmbătă au fost înregistrate cel puţin 295.000 de decese.

Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat pentru prima dată în Marea Britanie la începutul acestei luni, unde vaccinarea a început marţi. De asemenea, Canada a autorizat vaccinul şi se aşteaptă să înceapă vaccinările săptămâna viitoare.