Prima economie a Europei va intra de mâine în cea mai strictă formă de carantină şi se poate confrunta cu o nouă perioadă de recesiune

Autor: Eduard Ivanovici 15.12.2020

Germania, a patra cea mai mare economia din lume, se pregăteşte să intre într-o nouă perioadă de carantină, fapt ce ar genera a doua contracţie economică din 2020.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat că Germania va trebui să se confrunte începând de săptămâna aceasta cu un set de reguli stricte de carantină care vor rămâne în picioare şi după Crăciun. Magazinele neesenţiale şi şcolile vor fi închise de miercuri, iar adunările de Crăciun vor fi limitate de la 10 oameni la numai cinci din două gospodării diferite.  

Anunţul a fost lansat după ce autorităţile au raportat aproape 30.000 de infecţii cu coronavirus şi circa 600 de decese în 24 de ore.

Ministrul economiei Peter Altmaier a declarat că ţara poate evita o nouă recesiune datorită măsurilor guvernamentale de susţinere, în ciuda faptului că numărul oamenilor care primesc subvenţii şi lucrează mai puţine ore decât de obicei va continua să crească: „Este posibil, dacă acţionăm înţelept, să controlăm impactul economic din ţară, însă deciziile depind de ritmul în care se vor desfăşura următoarele evenimente”

Având în vedere severitatea noilor restricţii, unii economişti nu sunt la fel de „optimişti” precum ministrul Altmaier.

„Germania trebuie să se pregătească pentru a doua recesiune”, spune Dr. Jorg Kramer, economist-şef al Commerzbank, conform CNN.

„După ce a devenit o poveste relativă de succes în primul val, Germania a continuat să se chinuie în ultimele săptămâni. Noua perioadă de carantină va genera o lovitură pe termen scurt pentru încrederea oamenilor şi activităţile economice, chiar dacă impactul va fi limitat de viitoarele programe de vaccinare”, spune Jim Reid, strateg în cadrul Deutsche Bank.