Cristian Chindea, ACI Cluj: Fără susţinerea statului nu putem să vorbim despre creşteri în sectorul construcţiilor şi nici despre noi proiecte ale investitorilor străini în România

Autor: Cristina Bellu 15.12.2020

Cristian Chindea, de profesie inginer, directorul companiei de construcţii ACI Cluj, consideră că anul următor va fi mai dificil pentru sectorul construcţiilor, dar există şi oportunităţi pe care ar putea să le valorifice dacă statul ar începe să investească masiv în infrastructură.

“2021 se vede un an mai dificil. Situaţia este incertă şi este posibil să asităm la o scădere faţă de 2020, ţinând cont că anul acesta s-a creat o inerţie bazată pe proiecte începute în 2019. Totuşi, o zonă în care România poate să progreseze este partea care ţine de infrastructură, iar statul ar trebui să înceapă să investească masiv. Altfel, fără susţinerea statului şi fără un plan stategic, nu cred că putem să vorbim despre creşteri în acest sector, şi nici despre noi proiecte ale investitorilor străini în România”, a spus Cristian Chindea în cadrul videoconferinţei Construcţiile industriale – Perspective şi oportunităţi într-o piaţă cu potenţial de dezvoltare, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Isopan Est.

Alte declaraţii:

♦ Statul trebuie să dea drumul la investiţii şi pentru a putea menţine în ţară specialiştii pe care îi mai avem în momentul de faţă. Altfel, riscăm ca şi aceştia să fie absorbiţi de piaţa externă.

♦ Suntem un antreprenor general în construcţii, iar partea industrială reprezintă 20% din ceea ce realizăm. În 2020, acest segment a avut o uşoară scădere şi datorită faptului că s-au redirecţionat lucrări spre alte segmente precum construcţiile civile.

♦ Pe viitor ne-am propus să accentuăm dezvoltarea acestui segment.

♦ În portofoliu am adăugat noi clienţi precum CTP şi WDP, companii cu care nu am mai lucrat până acum. Suntem în negocieri cu CTP pentru un depozit la Sibiu.

♦ Vrem să facem mai multe investiţii în cele două fabrici pe care le deţinem. Sperăm ca în 2021 să avem o creştere de până la 30% a materialelor speciale pentru construcţiile industriale produse în cele două fabrici.