Adrian Vasilescu, BNR: Banca Naţională închide garda

Ziarul Financiar 16.12.2020

Deceniul de care ne vom despărţi peste câteva zile, a debutat cu ...o speranţă: lumea reuşise să pună punct unei crize pe care o considerase cea mai dură şi cea mai lungă din perioada postbelică: criza din 2008- 2011. Nu gândeam, atunci, că vom încheia deceniul cu o criză! O triplă criză cu expresie  mai dură şi mai complexă!

Ca să înţelegem dinamica şi gravitatea  suferinţelor provocate  de  criza care încheia deceniul trecut şi de criza care încheie actualul deceniu - din perspectiva sistemelor  bancare din lumea întreagă -  este inevitabil să-i facem loc în tablou şi crizei interbelice. Pentru că numai în raport cu tabloul dramatic al celor trei mari crize  (nici măcar ecoul celei din ’29 – ’33 încă nu s-a stins!) într-o analiză comparativă, vom identifica şi dinamica de importanţă cardinală a comportamentului sistemelor bancare sub presiunea şocurilor induse de testele de stres reale – sub tirul turbulenţelor -  şi nu în simulări de rutină. Iar cea dintâi lecţie comună tuturor crizelor, o sinteză a învăţămintelor desprinse, construieşte  răvăşitoarea imagine a răului indus de emoţiile exacerbate la maxim, şi, în antiteză, cât bine pot să facă strategiile de gestionare echilibrată a emoţiilor.

Memoria lumii păstrează amintiri tulburătoare din vremea crizei din anii 1929-1933, când panica a căpătat forme dintre cele mai violente. Lumea celor ce trăiau sub ameninţarea că-şi vor pierde economisirea adunată în bănci lua cu asalt ghişeele bancare, distrugea vitrine, cerea numerar. Şi toată această vâlvătaie era efectul unei dogme, care după ce cucerise gândirea economică în Statele Unite ale Americii se răspândise în toată lumea, întărind convingerea că pieţele se vor descurca singure şi revenirea va fi puternică. Dar nu a fost şi nu avea cum să fie aşa!

Această eroare gravă, care avea să fie plătită scump, n-a mai fost repetată în mileniul trei. Deşi stimulatorii de emoţii au agitat continuu spiritele. Au fost însă mai puternici stimulii financiari cu care au intervenit statele. Chiar dacă băncile, în timpul crizei din 2008-2011, au considerat că „s-au unit cu dracul”, recte cu statul, garantarea depozitelor bancare, banii bugetari care au salvat de la prăbuşire multe bănci şi pachetele stimulative au salvat lumea de emoţii transformate în dinamită.

Iar, dacă venim la tripla criză actuală, a sănătăţii publice, a economiei şi a societăţii în ansamblu, vom vedea că intervenţiile statelor cu pachete stimulative au crescut atât de mult încât, în dezbaterea globală de idei, îşi face loc îngrijorarea că s-ar fi mers prea departe. În sensul că banii bugetari, care s-au înmulţit excesiv, sufocă pieţele. În Germania, bunăoară, sunt avansate opinii potrivit cărora se va ajunge la sfârsitul epocii pieţelor libere.

Ne-am convins şi noi, în România, în vremea crizei din 2008-2011, cât de periculoase sunt emoţiile negative. Pentru că zvonurile alarmante au curs în serie: ba că vor fi falimente bancare şi statul va umbla la buget ca să ferească băncile de prăbuşiri, ba că vor fi confiscate depozitele de peste o sută de mii de euro, ba că nici depozitele sub o sută de mii de euro n-ar fi tocmai în siguranţă. Şi, cum toate aceste alarme s-au dovedit a fi false pentru că nu aveau nicio legătură cu realitatea, s-au dezumflat mai repede decât durase să se formeze.

În România n-a căzut nicio bancă, de la buget nu s-a mişcat nici măcar un singur leu pentru că nu a fost nevoie să fie salvate bănci – deşi multe alte ţări au apelat din greu la bani bugetari în acest scop -, iar depozitele s-au dovedit a fi în deplină siguranţă. Asa se şi explică de ce deţinătorii de depozite nu doar că n-au năvălit în bănci, ca să-şi retragă banii, dar depunerile au sporit.

Semnificativ, în acest sens, este faptul că recent, în sondajul făcut de banca centrală din perspectiva stabilităţii financiare, în rândul celor mai mari zece bănci din România, care deţin 86 la sută din totalul activelor sistemului bancar, în criza actuală panica stârnită de emoţii nu mai apare în harta riscurilor. A riscurilor sistemice, desigur. Important, de asemenea, cu privire la soliditatea sistemului bancar, este topul acestor riscuri.

Riscurile din vârf, situate pe primele trei locuri, nici măcar nu sunt generate de sistemul bancar. Sunt riscuri exogene. Ele îşi au rădăcinile în economia reală şi în macroeconomie, vizând deteriorarea echilibrelor; în climatul economic din societatea noastră, care explică scăderea încrederii investitorilor; şi în natura legilor bancare, alcătuind un cadru legislativ incert, impredictibil şi populist. Un alt risc, cel de nerambursare a creditelor acordate companiilor şi populaţiei, este un efect al crizei, cauzat de recesiune, de restrângerea activităţii economice, de pierderi de locuri de muncă şi scăderi de venituri. Numeroase riscuri, de nivel moderat, sunt asociate evoluţiilor din piaţa imobiliară, creşterii costurilor de finanţare, disciplinei de plată sau moratoriului public. De reţinut, este şi îmbunătăţirea poziţiei, cu două locuri, în topul riscului de lichiditate. Trecerea acestui indicator din clasa riscurilor mari în cea a riscurilor moderate, intervenită în plină criză, este datorată intervenţiilor BNR privind optimizarea lichidităţii din bănci în vederea finanţării bugetului, a companiilor şi creditării populaţiei.

Se mai impune, aici, o adnotare legată de această hartă a riscurilor, pe care BNR o înnoieşte periodic. Pentru că, astăzi, nici guvernele, nici firmele, nici gospodăriile populaţiei şi, mai cu seamă, băncile nu mai pot fi în siguranţă fără să-şi evalueze continuu riscurile. Şi fără să pună în funcţiune amortizoare de risc eficiente. Iar, dacă băncile, pretutindeni în lume, sunt supuse celor mai dure şi mai sofisticate reglementări, motivul este că aceste instituţii fac intermedieri financiare cu banii populaţiei şi ai firmelor.
Acesta este şi principalul motiv pentru care BNR, în baza legii, acordă importanţă diagnosticării riscurilor din sistemul bancar. Şi contracarării lor! Faptul că, din rândurile populaţiei, zece milioane de persoane îşi ţin banii în bănci, având cincisprezece milioane de conturi, este o imensă responsabilitate. Întreaga creditare este susţinută de bănci cu banii din economisirea internă. Iar aceşti bani trebuie  să fie apăraţi!

Tabloul riscurilor, compus cu ajutorul marilor bănci, este doar un moment dintr-un complex de momente. Banca Naţională îşi face neîntrerupt propriile evaluări multidisciplinare, bazate pe analize statistice, sociologice, psihologice, istorice. Folosind modele macroeconomice. Acum, în vreme de criză, este analizată amănunţit realitatea în care băncile îşi desfăşoară activitatea, sunt identificate şi clasificate riscurile posibile, sunt făcute calcule ce privesc forţa cu care ar putea fi lovite unele bănci ori întregul sistem. Şi, mai presus de toate, sunt proiectate sistemele de contracarare a riscurilor de toate felurile.