De la viermii de făină la fructe miraculoase, UE înregistrează o creştere puternică a cererilor de înregistrare de noi alimente

Autor: Catalina Apostoiu 16.12.2020

UE a primit mai multe cereri de înregistrare de noi alimente cum ar fi algele şi viermii de făină uscaţi din 2018, când reglementările au fost extinse, decât în toţi cei 14 ani anteriori, scrie Politico.

Autoritatea europeană pentru siguranţa alimentară a primit peste 156 de cereri din ianuarie 2018, când noi reglementări au intrat în vigoare pentru înlesnirea introducerii pe piaţă de noi produse.