Lidl încheie 2020, an marcat de pandemie, cu 33 de magazine noi. Este cel mai alert ritm de extindere de la intrarea pe piaţă. Retailerul a încheiat 2019 cu afaceri de aproape 10 mld. lei

Autor: Cristina Roşca 20.12.2020

► Discounterul german se apropie de pragul de 300 de magazine pe plan local şi continuă expansiunea

► Nemţii au obţinut în 2019 afaceri de aproape 10 mld. lei, valoare ce le-a asigurat locul al treilea în clasamentul celor mai puternici retaileri locali, după Kaufland şi Carrefour (la nivel de grup).

Lidl va închide anul 2020, marcat de pandemia de COVID-19, cu 289 de magazine de discount, dintre care 33 deschise în acest an. Acesta este cel mai alert ritm de expansiune de la intrarea oficială pe piaţă în 2011 şi este totodată un ritm de două ori mai rapid decât cel anunţat oficial de compania care la începutul anului anunţa inaugurarea a 15 magazine noi.

„Planurile noastre de expansiune au vizat atât construirea unor noi unităţi Lidl, cât şi optimizarea celor existente, pentru a avea un impact cât mai mic asupra mediului, dar şi pentru a oferi o experienţă de cumpărături îmbunătăţită. Astfel, până la finalul anului calendaristic 2020, vom avea o reţea formată din 289 de magazine, în toate zonele ţării“, spun oficialii de la Lidl.