Nimeni nu deţine Huawei în afară de angajaţii săi

Autoritatea suedeză de telecomunicaţii, PTS, a exclus recent Huawei ca furnizor de echipamente 5G pentru operatorii din ţară, justificând acţiunea prin faptul că orice furnizor cu sediul în China reprezintă automat o ameninţare la adresa securităţii naţionale suedeze.

Astfel de concepţii greşite ar putea împiedica locuinţele şi companiile suedeze să aibă acces la beneficiile inovaţilori Huawei. Din păcate, ele sunt susţinute de presă. De exemplu, un editorial publicat în Dagens Industri în data de 10 noiembrie sugerează: „China ar trebui să deschidă Huawei pentru acţionariat străin”. Această recomandare, deşi este, fără îndoială, bine intenţionată, afişează o profundă neînţelegere a modului în care compania noastră este structurată şi gestionată.

Huawei a fost fondată în 1987, iar eu m-am alăturat în Huawei în 1989. Pe atunci băncile erau reticente să împrumute bani companiilor mici, recent înfiinţate. Huawei a trebuit să strângă capital prin vânzarea de acţiuni angajaţilor, un acord care continuă până în prezent. Angajaţii cumpără acţiuni cu banii lor şi primesc dividende anuale pe baza numărului de acţiuni pe care le deţin. De asemenea, îşi aleg membrii care formează o Comisie a Reprezentanţilor pe baza unui vot pe acţiune. Comisia alege Consiliul de administraţie al companiei. Un astfel de sistem de partajare a profitului şi a riscurilor oferă Huawei fondurile de care are nevoie pentru o creştere pe termen lung şi pune bazele guvernării şi gestionării sale.

Deţinerea privată eliberează Huawei de presiunile pe termen scurt cu care se confruntă companiile listate la bursă, ai căror acţionari se aşteaptă ca acestea să îndeplinească obiectivele trimestriale de profit. Eliberat de astfel de presiuni externe, Huawei îşi poate menţine atenţia pe termen lung asupra cercetării şi dezvoltării, în timp ce angajaţii acţionari pot obţine recompense mai mari.

În prezent, fondatorul şi CEO-ul Huawei, Ren Zhengfei, deţine aproximativ 1% din acţiunile Huawei; restul este deţinut de uniunea Huawei, platforma prin care angajaţii deţin compania. Este obişnuit şi legitim ca firmele din China să înfiinţeze sindicate care să le servească drept platforme de acţionariat. Deşi mass-mediei îi place să descrie acest aranjament ca fiind opac, de fapt nu este atât de diferit de ceea ce se găseşte la companiile deţinute de angajaţi din alte părţi ale lumii, inclusiv John Lewis Partnership (un grup de magazine universale din Marea Britanie) şi Essilor (o companie internaţională de optică oftalmică, cu origini franceze).

De fapt, structura noastră de proprietate este îmbrăţişată astăzi de multe companii suedeze. Ancheta realizată de ECS (European Company Survey) anul trecut arată că 11% din toate companiile din sectorul privat suedez au sisteme de acţionariate ale angajaţilor - mai mult decât dublu faţă de media europeană. Poate că modelul face apel la sensibilităţile egalitare ale Suediei: angajaţii sunt plătiţi diferit în funcţie de munca pe care o fac, dar există un mecanism transparent de repartizare a profitului. Oamenii se simt încurajaţi, se preocupă de calitatea muncii lor şi se gândesc continuu la modalităţi de îmbunătăţire a afacerii. Unii experţi europeni au ajuns la concluzia că Huawei implementează „capitalismul angajaţilor”.

Criticii susţin că am devenit un lider global prin sprijinul guvernului. De fapt, compania a reuşit din motivul opus: operăm independent şi urmăm logica afacerilor, nu politica. De la înfiinţarea sa în 1987 şi până la începutul anilor 2000, Huawei a concurat cu întreprinderile de stat chineze, dintre care multe s-au micşorat ulterior până când au ajuns nesemnificative sau au dispărut complet. Acest rezultat nu ar trebui să-i surprindă pe capitalişti, care înţeleg că în majoritatea cazurilor, companiile deţinute sau controlate de stat tind să-şi piardă competitivitatea din cauza birocraţiei şi a eficienţei scăzute. Acest lucru este valabil mai ales în industria high-tech. De ce industria tehnologiei din China s-a dezvoltat atât de repede şi atât de bine? Poate parţial pentru că, din anii 1980, China şi-a deschis piaţa şi a oferit condiţii de concurenţă echitabile pentru companii precum Ericsson, Nokia, Motorola, Siemens şi alte companii străine.

Declaraţia PTS mi-a amintit de perioada politică turbulentă a Chinei din anii 1960 şi 1970. Deoarece familia mea a fost clasificată ca proprietari de terenuri, aproape am ratat şansa de a merge la universitate. Sper că PTS poate efectua o evaluare obiectivă, corectă şi bazată pe fapte şi să ia decizii din urma cărora să beneficieze întreaga Suedie. Uşa Huawei este întotdeauna deschisă pentru ca politicienii, cercetătorii, jurnaliştii şi alţi suedezi să viziteze facilităţile companiei şi Camera Planului de Proprietate a Acţiunilor Angajaţilor (ESOP) şi să facă schimb de idei despre sistemul pe care compania l-a construit în ultimele trei decenii.

Între timp, faptele rămân neschimbate: nicio entitate guvernamentală nu dictează deciziile de afaceri sau de investiţii ale Huawei şi nimeni nu deţine Huawei în afară de angajaţii săi.

Jiang Xisheng este Chief Secretary of the Board la Huawei.

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului