Messi a egalat recordul lui Pele

Autor: Rafael Hekman 19.12.2020

Barcelona a făcut un nou pas greşit, de data aceasta pe teren propriu, reuşind doar un egal, 2-2, în compania Valenciei. A fost meciul în care Messi a egalat recordul de goluri marcate pentru o singură echipă, deţinut de Pele.

Valencia a deschis scorul în minutul 29 (0-1) şi părea că va intra în avantaj la vestiare, dar în prelungirile reprizei Barca a primit un penalty.

A executat Messi slab, însă mingea respinsă de portar i-a revenit lui Alba, acesta i-a repasat argentinianului, care de data aceasta a îndeplinit o formalitate (1-1, min 45+4).

Araujo a majorat, apoi, la 7 minute după reluare pentru gazde (2-1, min. 52), însă Barca a fost egalată prin golul lui Gomez (2-2, min. 69) şi „liliecii” au dus un punct mare de pe Camp Nou.

Pentru Messi, golul marcat în prima repriză a fost al 643-lea în culorile Barcelonei. Cu această reuşită el a egalat recordul de goluri marcate pentru o singură echipă de club, deţinut până acum de Pele.