SIF-urile la 11 luni din 2020: discounturi de tranzacţionare de la 36% la 64%. Două SIF-uri pe profit, dar toate cinci au scăderi la capitalizare faţă de începutul anului

Autor: Liviu Popescu 21.12.2020

La jumătatea lunii decembrie însă, SIF-urile au fost vedetele Bursei în contextul unor creşteri chiar şi de până la 9%, puse de analişti pe seama apropierii adunării generale a acţionarilor.

Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) de la bursa de la Bucureşti, care au în portofoliu de la acţiuni din sectoare precum bancar, energie, hotelier, dar şi expunere pe companii nelistate, se tranzacţio­nează cu discount la bursă, adică investitorii le acordă o valoare de piaţă sub valoarea activelor gestionate.

Astfel, pe baza celor mai recente date cu privire la valoarea unitară a activului net (VUAN), adică cele de la noiembrie, şi pe baza preţurilor de tranzacţionare de la finalul lunii, ZF a calculat discounturi curpinse între 36% la SIF Transilvania şi 64% la SIF Banat-Crişana.

Prin urmare, acţiunile SIF-urilor se tranzacţionează la o valoare de piaţă mai mică chiar şi cu 64% faţă valoarea activelor nete din portofoliu, ceea ce arată că politica de plasamente a societăţilor de investiţii financiare, precum şi conflictele dintre grupurile de acţionari, sunt penalizate de investitori. Şi politica de dividende, inferioară unor companii din BET, este penalizată de investitori.