MedLife, la maximul istoric de 54,2 de lei pe acţiune, în creştere cu 9% în ultima săptămână: compania antreprenorială a luat aproape 100 mil. lei în capitalizare. Spre comparaţie, indicele principal BET s-a apreciat cu 1,45% pe parcursul săptămânii trecute

Autor: Liviu Popescu 21.12.2020

MedLife (M), cel mai mare furnizor de servicii medicale private şi companie antreprenorială ale cărei acţiuni intră în structura indicelui principal BET, s-a apreciat cu aproape 9% pe parcursul săptămânii trecute la bursa de la Bucureşti, ceea ce înseamnă că valoarea de piaţă a companiei a urcat cu 100 mil. lei, la 1,2 mld. lei.

Astfel, acţiunile MedLife au închis vineri seară la 54,2 de lei pe unitate, maxim istoric, ultima şedinţă a săptă­mânii aducând o creştere de 5,45% pe o lichiditate de 1,3 milioane de lei, arată datele publicate de Bursa de Valori.