Gigantul UiPath a făcut pasul decisiv: Compania lui Daniel Dines a început demersurile de listare pe Bursa din SUA

Ziarul Financiar 21.12.2020

UiPath, un start-up fondat în România condus de Daniel Dines, care a ajuns unul dintre liderii globali ai industriei de roboţi software - aplicaţii care înlocuiesc oamenii în realizarea activităţilor repetitive din birouri - a depus actele pentru listarea la bursă în 2021, a anunţat compania.

UiPath, care a atras în acţionariat unele dintre cele mai titrate fonduri de investiţii din lume, a ajuns la venituri anuale de 500 mil. dolari şi ţinteşte o evaluare de 20 mld. dolari.

Anunţul UiPath este unul sec, care include puţine detalii, câtă vreme compania aşteaptă aprobarea Comisiei pentru Valori Mobiliare (SEC) pentru a merge mai departe cu acest proces. „Dimensiunea şi preţul ofertei nu au fost încă stabilite“, au menţionat reprezentanţii UiPath.