Boeing se pregăteşte să decoleze: Autoritatea de reglementare europeană spune că Boeing 737 Max este un aparat de zbor sigur

Autor: Dorin Oancea 21.12.2020

Şeful agenţiei europene de securitate a aviaţiei, EASA, a declarat pentru BBC că este „sigur” că Boeing 737 Max poate acum să zboare.

Directorul executiv Patrick Ky a declarat că organizaţia sa „nu a lăsat nici o piatră neîntoarsă” în investigarea aeronavei şi în analiza modificărilor făcute de producător.

Autoritpţile au decis oprirea zborurilor cu 737 Max în martie 2019, după două accidente în care au pierit în total 346 de persoane.

SUA şi Brazilia au aprobat deja reluarea zborurilor, iar EASA va acorda permisiunea de a reveni în utilizare în Europa la mijlocul lunii ianuarie.

EASA a efectuat o revizuire generală a proiectului modelului 737 Max, independent de un proces similar întreprins de autoritatea de reglementare americană, Federal Aviation Administration (FAA).

Revizuirea, spune Ky, a depăşit cu mult cauzele imediate ale celor două accidente şi modificările propuse de Boeing. „Am mers mai departe şi am analizat toate comenzile, toate mecanismele aeronavei”, explică el.

Scopul, spune el, a fost să analizeze orice ar putea provoca un eşec.

Pentru a reveni la zbor, avioanele existente vor trebui să fie echipate cu un nou software de calculator şi să fie supuse unor modificări ale cablajului şi instrumentelor din cabină.

Piloţii vor trebui să urmeze o pregătire obligatorie şi fiecare avion va trebui să efectueze un zbor de testare pentru a dovedi că modificările au fost efectuate corect.

Autorităţile de reglementare americane au stabilit condiţii similare.