Analiză Real-estate. Cum a crescut piaţa imobiliară în 10 ani: plus 70% pentru retail, 100% pentru birouri şi 150% pentru industrial

Autor: Bogdan Alecu 22.12.2020

 Sectorul industrial a evoluat cel mai puternic în ultimul deceniu, însă chiar şi aşa, România rămâne în urma ţărilor din regiune când vine vorba de suprafaţa logistică raportată la populaţie, iar retailul prezintă în continuare cel mai ridicat potenţial.

Ultimii 10 ani au adus schimbări majore pentru piaţa imobiliară, de la profilul cererii până la cel al ofertei, fie că vorbim de sector de retail, industrial sau de birouri. Dublarea stocului, expan­siunea chiriaşilor internaţio­nali şi pariul investitorilor români sunt principalele schimbări din ultima decadă, arată o analiză făcută de ZF pe baza datelor companiei de consultanţă imobiliară CBRE.

În perioada 2011-2020, stocul de retail modern din România a crescut de la 2,4 mil. mp la aproape 4 mil. mp, chiriile pentru centrele comerciale au crescut de la 50 la 70 euro/mp, iar yield-urile proprietăţilor de retail au evoluat de la 8,75% la 7%.
În ultimii zece ani, au intrat în România branduri noi precum H&M (2011), Leroy Merlin (2011), Jumbo (2013), COS (2015) sau Victoria’s Secret (2019). Totodată, retaileri precum Inditex (Zara) şi Ikea au intrat direct, fără franciză, iar compania românească Dedeman a devenit numărul unu pe piaţa de bricolaj, care acum 10 ani era dominată de retailerii internaţionali.