Carmangeria Moldovan, un business de 20 mil. euro din Cluj: În 2020, am făcut o linie de produse semipreparate şi merge foarte bine. O vom dezvolta. Un business integrat este mai greu de gestionat, dar e mai sănătos într-o perioadă de criză

Autor: Florentina Niţu 23.12.2020

Cosmin Moldovan, director general al companiei Cosm Fan, ce operează brandul Moldovan-Carmangeria Sânni­coară, din judeţul Cluj, spune că s-a adaptat rapid la situaţia adusă de pandemia de COVID-19, care a afectat vânzările din HoReCa ale businessului, şi a făcut o linie de produse semi­pre­parate, dar a şi mers către clienţi prin serviciul propriu de livrări la domiciliu.

„Ne-am adaptat foarte bine la pandemie. Am inovat, am fost mai atenţi la finanţe, la risipa de alimente, la eficientizare. Am pierdut pe partea de HoReCa, dar am recuperat prin livrări la domiciliu. Am făcut o linie de produse semipreparate şi merge foarte bine. Are o creştere mare şi avem un departament care se ocupă cu dez­voltarea sa“, a spus Cosmin Moldovan în cadrul emisiunii speciale ZF Live dedicată lansării supli­mentului „Industria Alimentară“.