Violeta Luca, care a ocupat funcţia de general manager la Microsoft România începând cu finalul anului 2018, promovată să conducă operaţiunile gigantului american din Cehia şi Slovacia

Autor: Alexandra Cepăreanu 23.12.2020

Violeta Luca, general manager al subsidiarei locale a gigantului american Microsoft, a fost desemnată să conducă operaţiunile din Cehia şi Slovacia al furnizorului global de echipamente, aplicaţii şi servicii de IT.

Până la anunţarea noului director general al Microsoft România, interimatul va fi asigurat de Alina Orban, care în prezent ocupă funcţia de commercial partner lead în cadrul Microsoft România.

„Este o oportunitate (...) prin care îmi propun să aduc valoare în noua capacitate, să mă dezvolt în continuare şi să susţin proiectele de transformare digitală la scară. Cred cu tărie că tehnologia este mai mult decât oricând soluţia pentru a sprijini rezilienţa şi dezvoltarea sustenabilă a societăţii. Şi, având în vedere talentul pe care ţara noastră a dovedit că îl are la dispoziţie în domeniul ITC şi nu numai, nu am nicio îndoială că Microsoft România îşi va continua traseul remarcabil la care am avut privilegiul de a contribui”, a spus Violeta Luca.

Ea a preluat funcţia de general manager al Microsoft România din luna noiembrie a anului 2018.

Violeta Luca s-a alăturat echipei Microsoft România la începutul anului 2015, ca director de strategie, iar ulterior, până în 2017, a ocupat funcţia de marketing and operations director. De asemenea, înainte de a se alătura echipei Microsoft România, Violeta Luca a ocupat funcţii de vârf în managementul unor companii precum Metro C&C, Dante Internaţional, Flanco Retail, Whirlpool Romania sau AIG.

Subsidiara locală a gigantului american Microsoft a înregistrat anul trecut afaceri de 430,1 mil. lei (90,6 mil. euro), în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul precedent, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.