Sfârşit de an şi de drum pentru micii antreprenori din industria alimentară: Am rămas fără fonduri şi-mi vând fabrica, pentru că nu am reuşit să intru în supermarketuri

Autor: Florentina Niţu 24.12.2020

„La început vindeam către magazine din Constanţa, iar vara pe plajă, doar că s-au deschis foarte multe supermarketuri şi magazinele în care vindeam s-au închis“.

Ajunşi la capătul răbdării sau al puterii, mai mulţi antreprenori din industria alimentară, cu afaceri de 2, 3, 5 ori 10 ani, şi-au scos fabricile la vânzare pe diverse platforme online, în pragul iernii. Pentru ei finalul lui 2020, un an provocator prin prisma pandemiei de COVID-19, înseamnă şi sfârşitul drumului antreprenorial.

„Am rămas fără fonduri şi-mi vând fabrica, pentru că nu am reuşit să intru în supermarketuri. Noi avem o fabrică de 20.000 mp, în judeţul Constanţa, în bazinul hidrografic al Dunării şi are o capacitate de îmbuteliere de 4 mc/oră. La început vindeam către magazine din Constanţa, iar vara pe plajă, doar că s-au deschis foarte multe supermarketuri şi magazinele în care vindeam s-au închis. Am vrut să colaborăm cu supermarketurile, cu distribuitorii lor, dar e foarte greu pentru un mic producător să facă asta“, spune Florica Radu.