Creditorii producătorului de cabluri Romcab din Târgu Mureş au aprobat planul de reorganizare. După confirmarea de către judecătorul sindic, acţiunile pot reveni la tranzacţionare

Autor: Tibi Oprea 28.12.2020

Creditorii Romcab Târgu Mureş (simbol bursier MCAB), producător de cabluri cu fibră optică în insolvenţă şi suspendat de la tranzacţionare din februarie 2017, au aprobat planul de reorganizare depus şi asumat de administratorul special RTZ & Parteners SPRL, mandatat de adunarea general a acţionarilor, potrivit unui raport publicat luni la bursa de la Bucureşti.

“Acest plan urmează a fi confirmat de către judecătorul syndic în termen de 15 zile, conforma prevederilor Legii nr. 85/2014, după acest moment putând a fi reluată tranzacţionarea acţiunilor Romcab SA pe piaţa de capital”, se arată în raport.

La scurt timp după confirmarea planului de reorganizare, vom publica o nou situaţie financiară reflectată în urma prevederilor planului de reorganizare.

“Aşa cum am estimate şi în previziunile cuprinse în ultima raportare, compania îşi menţine trendul crescător al cifrei de afaceri, reuşind să producă şi să vândă peste nivelul afferent perioadei de dinaintea deschiderii procedurii de insolvenţă, înregistrând o cifră de afaceri de peste 17 mil. euro. Perspectiva acestei valori a cifrei de afaceri se menţine şi pentru luna decembrie, compania deţinând un portofoliu de comenzi în conformitate cu ultima raportare”, se mai arată în raport.

De asemenea, compania menţionează că se află în negocieri finale cu dezvoltatori imobiliari pentru extinderea unităţii de producţie din localitatea Acăţari, pentru a pune bazele relocării fabricii din Tg. Mureş, coroborat cu realizarea unei cifre de afaceri pe viitor în condiţii de profitabilitate mai ridicată faţă de perioada anterioară. “Compania îşi propune să aducă lunar la cunoştinţa celor interesaţi, prin rapoarte publicate, situaţia actualizată, în cuprinsul următorului raport urmând a fi publicate noile previziuni pentru cifra de afaceri, profitabilitate şi EBITDA ţintite pentru anul 2021.”