Turismul în era COVID-19: Companiile tech se întrec să creeze o serie de „paşapoarte de vaccinare” prin care am putea intra pe teritoriul altor ţări în 2021

Autor: Eduard Ivanovici 02.01.2021

De vreme ce vaccinurile anti-coronavirus continuă să fie distribuie în Europa şi Statele Unite, oamenii vor începe să călătorească şi să recupereze timpul pierdut de-a lungul ultimului an, însă posibilitatea unui paşaport de vaccinare va creşte constant în aceste condiţii, transmite CNN.

În consecinţă, mai multe companii tech au început să dezvolte sisteme şi aplicaţii mobile care să afişeze detaliile testelor şi vaccinurilor pentru COVID-19, creându-se astfel un set de acreditări digitale de care am avea nevoie pentru a intra în stadioane, teatre sau pentru a avea acces pe teritoriul altor ţări.

The Common Trust Network, o iniţiată a ONG-ului genevez The Commons Project şi Forumului Economic Mondial, a semnat în acest sens un parteneriat cu operatorii aerieni JetBlue, Lufthansa, Swiss Airlines, United Airlines şi Virgin Atlantic, dar şi cu alte câteva sute de sisteme de monitorizare a sănătăţii din Statele Unite.

Totodată, aplicaţia CommonPass, asemănătoare proiectului Common Trust, poate genera un certificat de sănătate prin intermediul unui cod QR care poate fi arătat autorităţilor fără a dezvălui alte detalii importante. Pentru călătorii, aplicaţia listează o serie de condiţii de trecere la punctele de plecare şi sosire.

De asemenea, International Business Machines (IBM) a început să proiecteze o aplicaţie numită Digital Health Pass, care le permite companiilor să filtreze oamenii vaccinaţi de cei nevaccinaţi. Informaţiile ar fi ulterior stocate într-un portofel smart.

„Încrederea şi transparenţa rămân obligatorii în ceea ce priveşte dezvoltarea unui paşaport digital de sănătate şi oricărei alte soluţii care gestionează informaţii considerate sensibile. Confidenţialitatea rămâne o prioritate importantă pentru stocarea şi analizarea datelor în aceste vremuri complicate”, spune IBM.

Până acum au fost raportate la nivel mondial 81.287.766 de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 şi 1.775.149 de decese, potrivit Woldometers.