Grupul TeraPlast a primit acordul de finanţare pentru noua fabrica de sisteme din polietilenă: proiect de 10 mil. euro din care 4,9 mil. euro ajutor de stat

Autor: Tibi Oprea 02.01.2021

Grupul TeraPlast a primit acordul de finanţare pentru proiectul „Infiinţare unitate nouă de producţie pentru TeraPlast SA”, proiect în valoare totală de 10 milioane de euro, din care ajutorul de stat reprezintă 4,9 milioane de euro.

Acesta este parte din investiţiile de peste 32 de milioane de euro pe care Grupul le are în curs de implementare.

„Anul acesta am anunţat rezultate record, însă am fost limitaţi de capacităţile de producţie. Faptul că lucrările de infrastructură au accelerat este un semn că în sfârşit România se mobilizează spre îndeplinirea obligaţiilor pe care le are. Mai avem mult de lucru până să ajungem la un procent de 99% din populaţie conectată la apă-canal şi gaz, precum vecinii noştri. Avem la dispoziţie fonduri suplimentare atât pentru proiecte de apă-canal, cât şi pentru irigaţii. Ar fi păcat ca acum când lucrarile merg, producătorii români să nu poată raspunde eficient cererii din piaţă. Investim într-o fabrică nouă, dar odată cu asta investim în dezvoltarea producţiei româneşti, în dezvoltarea infrastructurii din România şi contribuim la echilibrarea balanţei comerciale” a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

Proiectul presupune construirea unei noi fabrici în Parcul Industrial TeraPlast din Sărăţel, jud. Bistriţa Năsăud şi achiziţionarea de utilaje de ultimă generaţie. În noua fabrică vor fi produse sisteme din polietilenă pentru apă, irigaţii şi gaze naturale. Proiectul va fi finalizat în februarie 2022 şi va crea 80 de noi locuri de muncă.

Căminele şi ţevile din polietilenă fabricate în urma investiţiei vor dubla capacitatea de producţie a liniei de business Instalaţii a TeraPlast SA, pe aceste grupe de produse. Căminele TeraPlast sunt utilizate în reţelele de canalizare din domeniul industrial, rezidenţial şi chiar agricol. Ţevile din polietilenă se adresează reţelelor de transport şi distribuţie apă potabilă, apă de uz general, gaze naturale, telecomunicaţii, canalizări sub presiune şi irigaţii.

“Ajutorul de stat poate fi văzut ca un împrumut fără dobândă pe care compania se angajează să îl returneze în decurs de 5 ani sub formă de contribuţii salariale, impozit pe profit şi impozite locale. Astfel, în urma celor 3 proiecte de investiţii pentru care a primit acordurile de finanţare, Grupul TeraPlast va contribui la bugetul de stat cu 14,6 milioane de euro. Această sumă reprezintă contravaloarea ajutorului de stat acordat, suplimentară contribuţiilor structurii actuale a diviziei de mase plastice”, se mai arată la bursă.

Pentru 2020, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri consolidată de 225 milioane de euro, cu 12% mai mult decat în 2019. Divizia de mase plastice a Grupului va înregistra un profit net de 4 ori mai mare decât în 2019, ajungând la 9 milioane de euro în 2020.

TeraPlast Bistriţa are 765,3 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 46,8% de omul de afaceri Dorel Goia, în timp ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii are 12,2% din capitalul social al companiei.

De la începutul anului, acţiunile TRP înregistrează o creştere de 102,1%, respectiv o dublare a valorii, pe fondul unor tranzacţii de aproape 200 de milioane de lei.