MAI: Amenzi de aproape două milioane de lei în prima zi a anului

Autor: Petru Mazilu 02.01.2021

Angajaţii MAI au sancţionat peste 5.000 de persoane, iar valoarea totală a amenzilor a fost de aproape două milioane de lei în prima zi a anului 2021. Foarte multe nereguli au legătură cu nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2.

Potrivit MAI, la nivel naţional, în prima zi a anului, angajaţii ministerului au intervenit la 5.463 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În ultimele 24 de ore, au fost gestionate peste 1.300 de intervenţii la situaţii de urgenţă.

Tot statisticile arată că în prima zi a anului s-a înregistrat o scădere cu 80% a numărului de infracţiuni comise cu violenţă în comparaţie cu începutul anului 2020. Totuşi, numărul autorilor de infracţiuni prinşi în flagrant este în creştere faţă de anul trecut, de la 85 la 143.

De asemenea, la nivel naţional, personalul MAI a aplicat 5.078 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1,9 milioane de lei. Poliţiştii rutieri au reţinut 225 de permise de conducere şi au retras 42 de certificate de înmatriculare.

Pe 1 ianuarie, poliţiştii şi jandarmii au avut şi numeroase activităţi legate de epidemia de Covid 19.

„Efectivele MAI au efectuat trei misiuni de însoţire şi asigurare a transporturilor vaccinului împotriva COVID-19. De asemenea, au fost desfăşurate peste 1.100 de acţiuni punctuale de control pe teritoriul întregii ţări cu privire la modul de respectare a măsurilor de protecţie sanitară. Au fost verificaţi aproximativ 2.500 de operatori economici, 107 operatori transport persoane şi aproape 6.000 de obiective de interes, dintre care aproximativ 2.000 de restaurante, terase, fastfood-uri. De asemenea, au fost verificate peste 64.000 de persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

În total, în prima zi a anului, au fost aplicate aproape 2.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 684 de mii de lei. Peste 2.000 de sancţiuni au fost pentru lipsa măştii de protecţie, 586 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, 36 pentru nerespectarea distanţării fizice şi 19 pentru încălcarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Alte 40 de sancţiuni s-au aplicat pentru organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori pentru nerespectarea măsurilor dispuse cu privire la organizarea transportului de persoane sau a programului de lucru. Totodată, au fost constatate trei infracţiuni de combatere a zădărnicirii bolilor.