Anul în care „au scăpat“ de pragul de deţinere de 5%: Cele cinci SIF-uri încheie 2020 cu scăderi pe linie, cuprinse între 2,8% pentru SIF Muntenia şi 29,7% în cazul SIF Oltenia

Autor: Tibi Oprea 06.01.2021

♦ Indicele BET-FI a urcat anul trecut cu 9,6%, creştere la care a contribuit şi avansul Fondului Proprietatea de 19,8% ♦ Din 24 iulie 2020, SIF-urile se tranzacţionează fără pragul de 5%, considerat de mulţi a fi fost ultima frontieră pentru aceşti emitenţi.

Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri), care au în portofoliu acţiuni din sectoare precum bancar, energie, ho­telier, dar şi expunere pe companii nelistate, au încheiat anul 2020, cel în care a fost eliminat mult disputatul prag de deţinere de 5%, cu scăderi pe linie, de la 2,8% la 29,7%, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.

Cu toate acestea, indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia celor cinci SIF-uri şi a Fondului Proprietatea, a urcat în 2020 cu 9,6%, dinamică la care a contribuit însă în mare măsură avansul din aceeaşi perioadă al Fondului Proprietatea (FP) de 19,8%.
Scăderile înregistrate de cele cinci societăţi au avut loc în anul în care cel mai disputat prag de deţinere, de 5% dintr-o SIF, a fost eliminat prin lege, astfel că investitori, analişti sau brokeri au anticipat un interes în creştere pentru SIF-uri în urma acestui eveniment, respectiv creşteri ale cotaţiilor şi lichiditate mai mare.