China îşi avertizează firmele ineficiente să se pună pe picioare pentru că în caz contrar riscă falimentul

Autor: Catalina Apostoiu 06.01.2021

China pune presiune crescândă pe companiile sale în con­di­ţiile în care autorităţile ţării încearcă să profite de pe urma pan­demiei pentru a-şi întări puterea industrială, scrie Bloomberg.

După ce a permis supravieţuirea firmelor ineficiente ani la rând, Beijingul permite de-acum intrarea acestora în faliment. De­faulturile pe obligaţiuni au urcat la un nivel record de 30 mi-liarde de dolari în 2020, printre companii numărându-se şi unele care au contat anterior pe garanţii implicite din partea statului.

Supervizarea şi penalizarea agenţiilor de rating de credit se intensifică, în timp ce bursele locale au delistat cel puţin 16 ac­ţiuni anul trecut, cel mai ridicat număr din 1999.

Tendinţa se va accelera în noul an în condiţiile în care banca centrală chineză va înăspri condiţiile financiare, făcând mai dificilă supravieţuirea firmelor de stat sau private cu un cash flow inadecvat.

Redresarea economică şi moneda locală puternică conferă strategilor un spaţiu sporit pentru a se concentra pe reducerea datoriilor din sistemul financiar, datorii situate la un nivel record de 277% din PIB.

Beijingul a lansat în ultimele luni mai multe măsuri me­nite să crească eficienţa pieţelor de capital ale ţării, cât şi ca­litatea companiilor sale. Pe măsură ce China îşi înăspreşte atitudinea faţă de industrie, relaxarea controlului său asupra pie­ţelor financiare le va permite investitorilor, mai degrabă de­cât statului, să penalizeze companiile cu un management de­ficitar şi să răsplătească creşterea.

Temerile privitoare la dependenţa companiilor chineze de pie­ţele americane pentru finanţare au determinat probabil în parte astfel de acţiuni, dar şi strategia economică a Partidului Co­munist ce pune accent pe întărirea cererii in­terne joacă un rol.

Deşi banca centrală chineză nu va majora probabil dobânzile în lunile următoare, aceasta a semnalat în mod repetat că-şi va modera oferta de credit ieftin. Însă consecinţele pentru cele mai vulnerabile companii pot fi brutale, iar o înăsprire excesivă a politicii monetare ar putea afecta recuperarea economiei mondiale, a avertizat Fondul Monetar Internaţional.

Finanţarea viitoarelor motoare de creştere ale Chinei fără o destabilizare a sistemului său financiar cu un nivel ridicat de îndatorare necesită o reechilibrare atentă a celei de-a doua mari economii a lumii.

Pentru China şi companiile sale, o mişcare de o astfel de amploare poate avea success dacă firmele ineficiente sunt lăsate să se prăbuşească, potrivit lui Carlos Casanova, economist pentru Union Bancaire Privee.