Bonus pentru vaccinare: Stimaţi oameni de afaceri, hai să dăm aşa cum ştim noi o mână de ajutor la campanie, avem nevoie să reuşească

Autor: Dragos Damian 10.01.2021

Nu vreau sa incep cu cliseul “in 2021 ne luam vietile inapoi” dar chiar trebuie sa ne luam vietile inapoi. Si n-o sa putem continua una-intr-una cu ajutor de la stat sau de la UE, oricat de frumos ar suna. Asadar, sansa afacerilor noastre este ca aceasta campanie sa reuseasca si trebuie sa ne pregatim pentru luna aprilie, cand incepe  faza de populatie generala, nu avem deloc confortul ca autoritatile vor fi pregatite la acel moment dat.

Asadar, BONUS PENTRU VACCINARE. Incentive, suma de bani, tichet (de tip cadou) de vaccinare – cu design distinct -  spuneti-i cum doriti, orice tip de stimulent in asa fel incat un numar cat mai mare dintre angajati sa fie stimulati in a se vaccina. O suma care sa nu fie exagerata, dar nici derizorie. 50 de lei pare o suma acceptabila…. dar ce este acceptabil, cand avem costuri enorme cu pandemia, fie ca am inchis, fie ca am reusit sa continuam, dar cu spaima si cu angajati care se pot infecta?

Si bineinteles, suma sa fie complet deductibila, dar nu cred ca Guvernul va avea vreo retinere in a trece o OUG, a carei efecte vor fi exceptionale.

Au luat-o inainte unii antreprenori care dau reduceri de pret la clientii care le arata adeverinta de vaccinare.

Am discutat cu finantisti si juristi, nu pare a fi nimic ilegal, nu e conditionare de act medical, vaccinarea ramane voluntara, angajatorul nu va fi obligat sa acorde bonusul, nu este o cheltuiala suplimentara pentru compania, este vorba doar de valoarea neta a stimulentului. Si chiar daca ar trebui schimbate unele legi, probabil ca merita.

Repet, afacerile noastre au nevoie ca aceasta campanie de vaccinare sa iasa, nu avem alta solutie ca sa sfarsim nebunia. Este probabil momentul astral al generatiei noastre, haideti sa dam o mana de ajutor.