Cristina şi Sorin Venczel şi-au transformat casa de la munte, în care au investit 400.000 euro, într-o cabană unde primesc turiştii

Autor: Miruna Diaconu 07.01.2021

Pensiunea are o capacitate de şase apartamente în care pot fi cazate 24 de persoane, dar anul acesta proprietarii speră să mai construiască încă două apartamente.

Cristina şi Sorin Venczel au cumpărat o casă în 2018 în Borşa, judeţul Maramureş pe care au transformat-o într-o cabană unde pot primi turişti. Cei doi antreprenori au investit până în prezent circa 400.000 euro, bani proveniţi din economiile lor.

„Afacerea am deschis-o nu pentru că ne-am propus iniţial acest lucru. În 2018 ne-am făcut pentru noi o cabana la munte şi având mai mult teren am luat hotărârea să deschidem câteva apartamente şi pentru turişti. Şi ne-am păstrat joburile. Am deschis pentru turişti în 2020. La sfârşitul lui 2019 am terminat construcţia unor apartamente, iar în 2020 am mai construit un corp cu două apartamente şi o sală de mese mai mare”, spune Cristina Venczel, proprietara pensiunii Panoramic Rezidence.