Cum văd experţii în resurse umane piaţa muncii în 2021? Flexibilitatea muncii va fi norma, performanţa se va măsura doar în funcţie de rezultate, iar salariile vor creşte cu 5% - 7% în cel mai optimist scenariu

Autor: Ramona Cornea 07.01.2021

„Salariile vor continua să crească pentru acele posturi care sunt căutate, prin prisma mişcărilor dictate de cererea şi oferta de pe piaţa muncii, dar cu valori mai modeste faţă de cele din anii trecuţi.“ ♦ „Creşterile salariale cele mai mari se vor înregistra probabil în industriile cu istoric în acest sens şi vorbim despre industria IT. Mai pot să apară creşteri salariale în industriile unde cererea este mare, în retail, logistică, agricultură, construcţii sau în domeniile care au nevoie de forţă de muncă necalificată.“

În anul ce a trecut piaţa locală a muncii a  trecut prin numeroase schimbări după debutul pandemiei de COVID-19. Companiile au fost forţate să se adapteze rapid şi să îşi trimită angajaţii să lucreze de acasă, iar unii dintre angajatori au fost nevoiţi să îşi regândească nevoile de personal după ce au înregistrat scăderi ale activităţii.

Companiile au recurs la măsuri precum program flexibil de lucru inspirat din modelul german kurzarbeit, la şomaj tehnic sau la sprijinul de 41,5% din valoarea salariului oferit de stat pentru angajaţii care s-au întors din şomaj tehnic.