Fotografia bursei româneşti în 2020: Rulaj total şi lichiditate medie zilnică la cele mai ridicate valori din istorie

Autor: Tibi Oprea 08.01.2021

Tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente financiare de la bursa românească s-au ridicat la 3,77 miliarde de euro (18,2 miliarde de lei) în 2020, depăşind astfel recordul anterior realizat în 2007 şi ajungând la cele mai ridicate valori de tranzacţionare din istorie, potrivit informaţiilor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti.

De asemenea, un record a fost înregistrat şi în ceea ce priveşte lichiditatea medie zilnică cu toate tipurile de instrumente financiare, pe măsură ce investitorii au devenit tot mai activi la Bursa de Valori Bucureşti şi, de asemenea, în mare parte pe fondul emisiunilor de titluri de stat Fidelis. Astfel, acest indicator a depăşit nivelul de 73 milioane lei, sau 15 milioane euro.

Potrivit datelor aggregate de ZF de la BVB, lichiditatea medie zilnică pe segmentul de acţiuni a fost de 49,2 milioane de lei în 2020, cea mai ridicată din 2014 încoace. Pe partea de obligaţiuni listate la Bucureşti, lichiditatea medie zilnică a fost de 21 milioane de lei în anul 2020, arată datele BVB.

Pe de altă parte, valoare de piaţă a companiilor listate în ultima şedinţă de tranzacţionare din 2020 a fost de 156 miliarde de lei, în scădere de la 180,9 miliarde de lei din ultima şedinţă de tranzacţionare din 2019. Dar comparativ cu 23 martie 2020, când BET atingea minimul anului, valoarea de piaţă a companiilor listate a urcat cu aproximativ 40 de miliarde de lei, arată calculele ZF.