Rata de dobândă la titlurile de stat cu scadenţa de 10 ani a scăzut cu 1,2%, până la 2,93% în prima săptămână din 2021

Autor: Mircea Nica 11.01.2021

Rata de dobândă la titlurile de stat cu scadenţă pe 10 ani s-a diminuat cu 1,2% în prima săptămână din anul 2021, ajungând la un nivel de 2,93%, potrivit unei analize realizate de Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania.

Spread-ul de dobândă s-a majorat cu 17,6%, până la 0,87 puncte procentuale, acesta fiind maximul înregistrat la jumătatea lunii decembrie 2020. „Curba randamentelor din România a încorporat cliamtul macrofinanciar internaţional şi ştirile interne în prima săptămână din 2021, evidenţiindu-se deplasarea în jos, în medie cu 11 puncte de bază, evoluţie determinată în principal de declinul ratelor de dobândă pe scadenţele scurte şi medii“, se mai arată în analiza Băncii Transilvania.

În prima săptămână din 2021, Ministerul Finanţelor a împrumutat 400 mil. lei prin certificate pe 12 luni, 1,1 mld. lei prin titluri scadente în noiembrie 2024 şi 876,8 mil. lei prin titluri cu scadenţă în octombrie 2030 la costuri medii anuale de 2,14%, 2,60% şi 2,97%. Pentru a doua săptămână din 2021, Ministerul Finanţelor a programat două licitaţii cu titluri scadente în ianuarie 2028 în valoare de 690 mil. lei şi titluri scadente în octombrie 2023 în valoare de 805 mil. lei.