Asigurătorul Gothaer vine cu o nouă acoperire la poliţele de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate, cea a asigurării bunurilor din casă

Autor: Mircea Nica 13.01.2021

Gothaer, subsidiara locală a grupului german cu acelaşi nume, a decis să îşi actualizeze oferta din portofoliu printr-o nouă clauză suplimentară ataşată asigurării medicale pentru călătorii în străinătate, care are în vedere asigurarea bunurilor din casă, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

„O parte importantă a strategiei noastre este reprezentată de dezvoltarea unor produse de asigurare care să răspundă nevoilor consumatorilor“, a transmis Cosmin Angheluţă, director general adjunct&director executiv vânzări la Gothaer Asigurări Reasigurări. Decizia privind introducerea unei clauze suplimentare a venit ca urmare a unui sondaj realizat în 2019 de UNSAR.

Studiul scoate în evidenţă faptul că 65% dintre români au declarat că incendiul este cel mai important risc de care oamenii se tem atunci când vine vorba de siguranţa locuinţei şi doar o locuinţă din 5 este asigurată în România. În acelaşi timp, 43,8% dintre participanţi susţineau că nu au o persoană de încredere care să aibă grijă de locuinţa lor cât sunt plecaţi, 43,8% susţineau că nu deţineau o asigurare facultativă pentru locuinţă cu acoperire pentru bunuri, iar 80% erau de părere că existenţa unei asigurări de călătorie care să acopere şi bunurile din locuinţă în perioada în care sunt plecaţi ar fi apreciată.