Doi tineri de la oraş au transformat în pensiune o casă veche dintr-un sat de doar 30 de oameni de lângă Sighişoara. Pe lângă turism, ei pariază pe legumicultură

Autor: Alexandra Matei 13.01.2021

♦ Producţia de legume este una dintre activităţile de bază ale fondatorilor agropensiunii, astfel că ei cultivă şi produc tomate, ardei şi fasole ♦ În 2020, Andreea şi Radu Moldovan au vândut peste o tonă şi jumătate de roşii din producţia proprie.

Andreea şi Radu Mol­dovan, doi tineri care au crescut la oraş, în Sighişoara, au investit într-o casă veche de mai bine de 70 de ani, cumpărată în Şa­par­toc din judeţul Mureş, un sat aflat pe cale de dispariţie. Cei doi soţi au decis să se mute la ţară în 2010, unde au dez­voltat cul­turi proprii de legume - în special ro­şii şi fasole. Spre exem­plu, în 2020, ei au vân­dut peste o tonă şi ju­mătate de roşii din pro­ducţia proprie. Tot­oda­tă, ei au lucrat la pen­siunea în care ur­mea­ză să primească tu­rişti din primăvara aces­tui an. Satul Şapar­toc apar­ţine comunei Al­beşti din judeţul Mureş şi se află la circa 10 ki-lometri de Sighişoa­ra. Aici au trăit an­te­rior aproximativ 800 de per­soane, însă în pre-zent, sunt mai puţin de 30 de localnici.