Dragoş Răducan, FPTR: 2021 va fi un an al supravieţuirii, va fi mai greu decât 2020, vom vedea multe hoteluri şi restaurante închise. În ceea ce priveşte sezonul estival, anul acesta nu se arată a fi unul bun, având în vedere că rezervările de tip early booking au înregistrat o scădere de 30%- 40% faţă de anul trecut

Autor: Miruna Diaconu 14.01.2021

Dragoş Răducan, prim-vicepreşe­dinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, se aşteaptă ca anul 2021 să fie mai dificil pentru operatorii economici din industrie faţă de 2020, pentru că au acumulat multe datorii pe care anul acesta ar trebui să le plătească.

„Anul 2021 va fi unul al supravieţuirii, va fi un an mai greu decât 2020, dar depinde totul de cum va evolua pandemia. Schema de ajutor pentru industria turismului nu o să mai aibă pe cine să salveze, ar fi salvat pentru că mulţi antreprenori şi-au făcut planuri cu aceşti bani. Noi nu credem că această măsură se va aplica. Vom vedea multe hoteluri şi res­ta­urante care îşi vor înceta activitatea“, spu­ne pen­tru ZF Dragoş Răducan, prim-vice­preşedinte FPTR.