Producătorul de cabluri şi echipamente electrice PGA Electric, controlat de antreprenorul Bogdan Bumbuk din Baia Mare, şi-a bugetat afaceri de 90 mil. lei în 2021

Autor: Laurentiu Cotu 14.01.2021

Producătorul de cabluri electrice din aluminiu şi echipamente de distribuţie şi contorizare a energiei electrice PGA Electric, controlat de antreprenorul Bogdan Bumbuk din Baia Mare, şi-a bugetat pentru 2021 o cifră de afaceri de 90 mil. lei (18,5 mil. euro), în creştere cu 15% faţă de anul trecut, conform calculelor ZF pe baza datelor primite de la companie. PGA Electric a finalizat anul 2020 cu afaceri totale de 78 mil. lei (16,2 mil. euro), în creştere cu 8% faţă de anul anterior. Compania deţine în Baia Mare o fabrică de cabluri din aluminiu destinate sectorului energetic şi o fabrică de echipamente electrice de distribuţie şi contorizare.

„Afacerile companiei noastre au evoluat cu 8% în 2020 faţă de anul anterior, în ciuda contextului economic dificil. Activitatea de producţie şi distribuţie a continuat pe tot parcursul anului 2020, datorită măsurilor responsabile de prevenţie care s-au implementat, iar numărul de îmbolnăviri în cadrul personalului a fost unul extrem de redus“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bumbuk, directorul general şi proprietarul companiei PGA Electric.