Guvernul Cîţu îşi face curaj să abroge legea care interzice vânzarea pachetelor de acţiuni la companiile statului, iniţiată de PSD: Se vor putea vinde şi acţiuni, şi active. Nu este vorba de a înstrăina acţiunile, ci de a atrage capital în România

Autor: Roxana Rosu 14.01.2021

Guvernul vrea să abroge Legea 173/2020 care a reglementat interdicţia, pentru o perioadă de 2 ani, de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, un proiect de lege în acest sens fiind publicat în dezbatere publică pe siteul Ministerului Economiei.

”Vom abroga acea lege. Se vor putea vinde şi acţiuni şi active. Nu este vorba de a înstrăina acţiunile, ci de a atrage capital în România, de a capitaliza aceste companii. Nu avem resurse la buget pentru a capitaliza toate aceste companii, la nevoile pe care le au pentru investiţii şi pentru a se dezvolta. O parte din acţiuni sau din proprietatatea acestor companii este transferată în schimbul acestui capital altor acţionari. Se întâmplă peste tot în lume”, a declarat primul ministru, Florin Cîţu, la Radio Guerilla.

El a adăugat că România vrea să dea un semnal că are o economie modernă, deschisă.

”Ceea ce facem noi prin abrogarea legii nu înseamnă neapărat că mâine vom începe să vindem. Este un semnal pe care-l dăm pieţei de capital, investitorilor străini că în România proprietatea privată este sfântă, în primul rând, şi, în al doilea rând, că nu suntem o ţară care nu doreşte să vină investitori”, a mai spus prim-ministrul.

Cîţu a spus că preţul şi momentul la care vor fi scoase la vânzare aceste companii este altă discuţie.

”De exemplu, cu Hidroelectrica nu am mers anul trecut mai departe, tocmai pentru că era o situaţie dificilă la nivel global”. 

Cîţu a explicat că România are două variante pentru a dezvolta aceste companii de stat. Prima ar fi ca ele să fie finanţate cu bani de la buget, bani care ar fi luaţi de la alte investiţii, şi a doua să fie atras un partener, care poate fi BERD, nu neapărat un partener privat.

”Ceea ce am observat şi în România, dar şi în alte ţări, acolo unde am avut astfel de injecţii de capital şi au venit după aceea cu un management performant, cu o guvernanţă corporativă, acele companii au fost salvate, au mers mai departe, au angajat oameni, au fost profitabile, au plătit taxe la buget. Asta e reţeta pe care vrem să mergem. S-ar putea ca unele dintre ele să nu supravieţuiască”.

PSD, prin vocea preşedintelui Marcel Ciolacu, se opune acestui proiect, acuzând Guvernul că ”vrea să vândă cele mai puternice şi mai rentabile companii de stat pe nimic”.

Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde de lei! Au încercat să facă asta şi anul trecut! Nu le-a mers! Şi acum ne vom opune, cu toate forţele! Proiectul lui Cîţu, de abrogare a Legii iniţiate de #PSD şi votate anul trecut, prin care timp de doi ani au fost suspendate orice tranzacţii cu activele statului, nu trebuie să treacă! România trebuie să acţioneze la fel ca celelalte state #europene - Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, ţări care îşi protejează companiile strategice în această perioadă de criză provocată de pandemie!”, a declarat Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

În perioada 2012-2015, PSD, aflat atunci la guvernare, a privatizat pe bursă Romgaz şi Electrica. De asemenea, compania Petrom a fost privatizată în 2004, în mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Grupul austriac OMV a cumpărat atunci o participaţie de 51,01% din capitalul Petrom în urma unei tranzacţii de 1,5 miliarde de euro.

În prezent, statul mai este acţionar la o serie de mari companii, cea mai aşteptată listare pe piaţa de capital fiind cea a Hidroelectrica.

Guvernul Cîţu a anunţat în decembrie, în pro­gramul de guvernare prezentat în Parlament, că are în vedere abrogarea legii adoptate în august 2020 care împiedică listarea companiilor de stat. „Abrogarea legii adoptate în august 2020 care împiedică listarea companiilor de stat şi adoptarea unui calendar activ de listări pe bursă pe 4 ani. Listarea la bursă a companiilor româneşti asigură accesul la finanţare pentru acestea, implementarea principiilor de guvernanţă corporativă şi transparentizează activitatea companiilor de stat.“

Potrivit actualului proiect de lege, prin atragerea de investitori privaţi se poate asigura fluidizarea activităţii economice a companiilor de stat şi se evită riscul falimentării sau scăderii drastice a unor capacităţi de producţie a societăţilor, consecinţa cea mai gravă în acest caz fiind reprezentată atât de creşterea şomajului cât şi de amânarea sau întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic de interes general.

Vezi aici proiectul de lege propus de Guvern