Se întorc studenţii la facultate în format fizic? Klaus Iohannis: Fiecare universitate decide, în funcţie de specific, dacă permite studenţilor să revină la cursuri

Ziarul Financiar 14.01.2021

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că fiecare universitate decide, în funcţie de specific, dacă permite studenţilor să revină la cursuri în format fizic, dată fiind autonomia universitară. Universităţile se pot alinia, însă, scenariului din postuniversitar.

„Având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universităţi, având în vedere autonomia universitară”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, după anunţul privind redeschiderea şcolilor şi revenirea elevilor la şcoală din 8 februrie.

Potrivit preşedintelui, universităţile sunt libere să se alinieze scenariului după care funcţionează şi instituţiile de învăţământ preuniversitar.

„Este foarte important de ştiut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situaţia pandemică nu se înrăutăţeşte grav. Trebuie să respectăm restricţiile şi, apropo de restricţii, se schimbă evaluarea pentru şcoli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru şcoli”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a avertizat că în data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, se va face o reevaluare a situaţiei pandemice pentru a şti cu exactitate dacă rămâne definitivă data de 8 februarie pentru redeschiderea şcolilor.