Meidan Butnaru, om de afaceri din turism care a adus peste 200.000 de turişti israelieni: România trebuie să reatragă turiştii israelieni, principala sursă străină a turismului românesc

Autor: Miruna Diaconu 15.01.2021

♦ Autorităţile din România ar trebui să ţină cont de paşaportul verde pentru care aleg să se vaccineze anticoronavirus pentru ca turiştii să nu mai fie nevoiţi să stea în izolare.

Meidan Butnaru, un om de afaceri din turism, care a adus până în prezent circa 200.000 de turişti israelieni, spune că România trebuie să îşi reatragă prin­cipala sursă străină a turismului româ­nesc, iar acest lucru ar putea fi posibil numai printr-un anunţ al autorităţilor prin care se ia în calcul paşaportul verde, astfel încât turiştii israelieni să nu mai fie nevoiţi să stea în izolare.

„Foarte multe ţări vor considera turiştii din Israel foarte importanţi, pentru că nu vor prezenta un risc epidemiologic. Sursa principală de turişti străini a României sunt turiştii israelieni. Este important ca sursa ta principală de turişti, să faci în aşa fel încâ, să reatragi această sursă de turişti“, spune pentru ZF omul de afaceri Meidan Butnaru.