Atenţionare de călătorie: Coduri portocaliu şi galben de ger şi vânt în Spania

Autor: Andreea Tobias 16.01.2021

Ministerul Afacerilor Externe informează români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că în perioada 16-17 ianuarie Peninsula Iberică este afectată de un val de frig polar, cu temperaturi de până la -12° C şi vânt cu rafale de 100 km/h.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că, potrivit autorităţilor spaniole, în perioada 16-17 ianuarie 2021, Peninsula Iberică va fi afectată de un val de frig polar, cu temperaturi de până la -12° C şi rafale de vânt ce vor atinge o viteză de până la 100 km/h în anumite regiuni.

Au fost emise coduri (portocaliu şi galben) de temperaturi extreme şi vânt puternic pentru următoarele zone:

Cod portocaliu de alertă de temperaturi scăzute şi vânt puternic:

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, pentru comunităţile Madrid, Aragon, Insulele Baleare, Castilla la Mancha şi Catalonia;
Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunităţile Madrid şi Castilla la Mancha.

Cod galben de alertă de temperaturi scăzute:

Sâmbătă 16 ianuarie 2021, pentru comunităţile Castilla y Leon, Extremadura şi Comunitatea Valenciană;
Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunitatea Aragon.

Potrivit autorităţilor spaniole, activitatea aeroportului Adolfo Suarez din Madrid a fost reluată parţial începând de duminică, în momentul de faţă fiind operative terminale: T1, T4 şi T4s. Se recomandă pasagerilor contactarea companiilor aeriene pentru verificarea zborului (https://twitter.com/aena).

De asemenea, pe fondul ninsorilor abundente provocate de furtuna Filomena pe teritoriul Regatului Spaniei, mai multe drumuri sunt blocate, circulându-se cu dificultate. Starea drumurilor în timp real poate fi consultată aici: http://infocar.dgt.es/etraffic/.

Cetăţenilor români care urmează să se deplaseze cu trenul li se recomandă verificarea stării călătoriilor lor, întrucât traficul feroviar este în continuare afectat.