Munca de acasă se oglindeşte în starea de sănătate a angajaţilor

Ziarul Financiar 16.01.2021

Munca de acasă se oglindeşte în starea de sănătate a angajaţilor. Un kinetoterapeut a facut un program de exerciţii pentru cei care lucrează remote.

Speciliştii spun că dacă stăm cu orele pe scaun ajungem să avem dureri de oase şi musculare.

Kinetoterapeutul Dragoş Luscan şi-a dat seama că poate să facă din asta o afacere, aşa că a lansat un program online de exerciţii fizice şi de postură, toate adaptate pentru cei care lucrează de acasă.

Un abonament lunar costă în jur de 500 de euro, iar pentru a începe exerciţiile este nevoie doar de conexiune la internet, pentru că şedintele se fac pe Zoom.

„Le recomand 2-3 sesiuni pe săptămână. În acelaşi timp, le recomand să meargă şi în aer liber, nu doar să stea în faţa calculatorului şi să lucreze cu mine. Lipsa aceasta de mişcare vine cu diverse probleme de ordin cardiovascular, probleme osoase, musculare, articulare”, spune Dragoş Luscan, kinetoterapeut.

Gabriela lucrează de acasă din când a început pandemia. Pentru că nu mai putea să se concentreze din cauza durerilor cervicale, a început să facă exerciţii fizice cu Dragoş.

„Fac 3 sesiuni pe săptămână, dar repet exerciţiile în fiecare zi acasă. Unul din sfaturile pe care le-am primit a fost să-mi ţin picioarele un pic ridicate, nu drepte, pe podea”, povesteşte Gabriela.