Cine o va înlocui pe Angela Merkel? Armin Laschet a câştigat şefia CDU şi din toamnă ar putea fi noul Cancelar al Germaniei

Autor: Aleph News 17.01.2021

Premierul celui mai mare land, Armin Laschet, a câştigat alegerile interne din CDU şi are mari şasnse de a o înlocui pe Angelei Merkel la postul de cancelar, după parlamentarele din septembrie.

Chiar dacă a fost cotat cu a doua sau a treia şansă, premierul Landului Renania de Nord-Westfalia a câştigat alegerile interne din CDU. Acesta a beneficiat de sprijinul tacit al Angelei Merkel, scrie DW.

Armin Laschet, ales sâmbătă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), este un aliat loial al cancelarului Angela Merkel şi intenţionează să menţină direcţia de centru-dreapta a formaţiunii politice conservatoare, prin măsuri de coeziune socială.

Cine este Armin Laschet

Armin Laschet, cel care are şanse mari de a deveni următorul cancelar al Germaniei, are 59 de ani şi l-a învins pe omul de afaceri conservator Friedrich Merz, cu un scor de 521 de voturi la doar 466, pentru Merz. Norbert Röttgen a fost cel de-al treilea candidat, dar a fost eliminat în primul tur al scrutinului intern.

În prezent, Laschet o înlocuieşte în funcţia de preşedinte al partidului pe Annegret Kramp-Karrenbauer.

Citiţi continuarea pe www.alephnews.ro